Presa engleză aprobă numele de George dat „bebeluşului regal”, un nume cu tradiţie în monarhia britanică

0

Presa britanică apărută joi a lăudat alegerea prinţului William şi a soţiei sale Kate de a-şi boteza primul copil George Alexander Louis, considerând că el inspiră ‘autoritate regală’, şase suverani purtând acest nume în istoria monarhiei britanice, consemnează AFP.

Astfel, The Guardian a publicat o fotografie cu bebeluşul, deasupra căreia a scris: ‘Un băiat cu numele George, cuplul regal alege un nume făcut pentru un rege’.

‘Bebeluşul destinat să devină Regele George al VII-lea’, titrează Daily Telegraph, care laudă într-un editorial cuplul regal: ‘Este greu de contestat alegerea Ducelui şi a Ducesei de Cambridge. Ea sugerează autoritatea regală, soliditatea şi identitatea britanică’.

‘Cu George, Kate şi William respectă tradiţia’, titrează Times, care consideră că gestul celor doi părinţi este unul de modernitate. ‘Ei ar fi putut să fie orice cuplu din clasa mijlocie mândru de noul lor născut’, se poate citi
în editorialul acestui cotidian.

Şi Daily Express felicită cuplul regal pentru că a ales ‘un nume nobil folosit de şase regi anteriori’.

Prenumele de George se înscrie în lunga tradiţie a Casei Regale britanice. Este numele unui martir creştin din secolul al IV-lea, un simbol al onoarei, curtoaziei şi curajului. O legendă spune că el a salvat o fată inocentă din ghearele unui dragon.

Regele George I (1714 – 1727) a urcat pe tron în anul 1714, deşi era abia al 52-lea în ordinea de succesiune. Acesta a inaugurat o perioadă de stabilitate politică pentru Regat.

George al II-lea (1727 – 1760), fiul lui George I, este ultimul rege al Angliei care a luptat alături de soldaţii săi în bătălia de la Dettingen (Germania) împotriva francezilor în anul 1743. Domnia sa coincide cu începutul revoluţiei industriale.

George al III-lea (1760-1820), fiul cel mic al lui George al II-lea, deţine recordul de longevitate al suveranilor britanici. În timpul domniei sale Anglia a pierdut Statele Unite, care şi-au declarat independenţa în anul 1776. Atins de nebunie, a fost nevoit să-i cedeze tronul de facto fiului său în anul 1811.

George al IV-lea (1820-1830) a fost şi un colecţionar de artă şi a dispus construirea extravagantului pavilion regal din Brighton. A rămas celebru şi prin numeroasele sale escapade amoroase.

Regele George al V-lea (1910-1936) a renunţat la numele istoric de Saxa-Coburg-Gotha, din cauza sentimentelor anti-germane din perioada Primului Război Mondial, pentru acela de Windsor.

Ultimul rege care a purtat acest nume, George al VI-lea (1936-1952) este tatăl actualei regine Elisabeta a II-a, cunoscut şi prin problemele sale de dicţie. A ajuns rege în anul 1936, după abdicarea fratelui său, Edward al VIII-lea, care între căsătoria cu divorţata Wallis Simpson şi tronul britanic a ales prima variantă. Deşi numele său adevărat era Albert, a optat pentru numele de George pentru a-şi omagia tatăl şi pentru a da un semnal de stabilitate după scandalul provocat de fratele său.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.