„Dacă CSAT nu va aviza privatizarea CFR, atunci punem manager privat şi restructurăm compania”, spune Victor Ponta

0

Premierul Victor Ponta a anunţat joi, la Sibiu, că este decis să readucă pe profit compania CFR Marfă, chiar dacă CSAT nu va aviza privatizarea, situaţie în care primul-ministru a spus că această companie va fi condusă de un manager privat şi va fi restructurată.

Întrebat de un jurnalist ce va face dacă CSAT nu va aviza privatizarea, Victor Ponta a declarat: „Nu facem privatizarea. Planul B, manager privat, restructurarea companiei şi încercarea de a o aduce acolo unde era în 2008, adică pe profit, înainte să fie fraudată de PDL”.

Premierul consideră că CSAT are competenţe în a aviza privatizarea CFR Marfă.

Victor Ponta a explicat, într-o conferinţă de presă, că are la dispoziţie 60 de zile pentru a discuta în CSAT privatizarea de la CFR Marfă.

„Noi oricum avem în septembrie CSAT-ul ordinar, ca să spunem aşa. Nu va fi târziu, până pe 23 septembrie. Nu e târziu, pentru că noi avem totul pregătit, mai trebuie doar avizul, semnăm şi să dea omul banii, dacă-i are. A zis domnul preşedinte că nu-i are, iar eu la bani nu mă pricep cum se pricepe domnul preşedinte. Dânsul ştie ce aveţi dumneavoastră prin conturi, pe acasă, eu nu ştiu deşi am în subordine ANAF-ul. Dânsul, probabil, că are alte instituţii mai pricepute la conturi”, a spus Victor Ponta.

Premierul, împreună cu ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, precum şi prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, primarul Sibiului, preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, şi prefectul Ovidiu Sitterli a discutat joi seară, în sediul CJ Sibiu, cu toţi directorii subordonatelor din judeţ, dar şi cu primarii despre problemele cu care se confruntă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.