Germania va primi de la UE un ajutor de până la 360 milioane de euro, în urma inundaţiilor din iunie

0

Germania, grav afectată de inundaţiile din luna iunie, va primi până la 360 milioane de euro ajutor de la Uniunea Europeană, a anunţat joi Comisia Europeană, potrivit AFP.

‘Am primit ieri seara cererea Germaniei, ale cărei pagube se ridică la circa 8,2 miliarde de euro. Dacă această sumă se confirmă, rambursarea va fi între 350 şi 360 milioane de euro’, a declarat comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, într-o conferinţă de presă.

‘Vom depune toate eforturile pentru a lua o decizie în acest an şi dacă este posibil să putem deja să dăm banii în acest an’ prin intermediul Fondului de Solidaritate al UE, a adăugat oficialul de la Bruxelles.

În ce priveşte celelalte ţări din Europa centrală afectate de aceste inundaţii – Austria, Cehia, Slovacia şi Ungaria – Comisia ‘se aşteaptă la o cerere de ajutor, în zilele următoare’.

Germania a creat în luna iunie un fond de opt miliarde de euro pentru ajutorarea regiunilor afectate de inundaţii.

Hahn a prezentat joi o propunere de reformă a Fondului de Solidaritate al UE, pentru a simplifica şi, mai ales, pentru a accelera procedurile de ajutorare a ţărilor şi regiunilor afectate de catastrofe naturale (inundaţii, furtuni, incendii de pădure, cutremure de pământ şi secetă).

De la crearea sa în 2002, în urma inundaţiilor care au afectat Europa centrală, Fondul a intervenit în cazul a 52 de catastrofe naturale şi a oferit unui număr de 23 de ţări o sumă totală de 3,2 miliarde de euro.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.