SUA vor returna mii de obiecte arheologice furate din Irak

0 7

Statele Unite vor înapoia Irakului aproape 10.000 de obiecte arheologice, dintre care unele au fost furate de la Muzeul Naţional din Bagdad la căderea regimului lui Saddam Hussein în 2003, a precizat vineri o sursă oficială irakiană, transmite AFP.

Acordul care urmează a fi semnat prevede returnarea, într-un an, a diferite obiecte, după ce Universitatea Cornell din statul New York le va identifica, iar informaţiile vor fi trimise unei bănci de date digitale, potrivit lui Bahaa al-Mayahi, consilier la Ministerul Culturii.

„Mai rămân câteva detalii de pus la punct, însă acordul ar putea fi semnat în orice moment, după care transferul miilor de obiecte va putea începe”, a declarat el pentru AFP.

„Am convenit să nu abordăm chestiunea privind felul în care aceste obiecte au ajuns în SUA”, a adăugat el.

Mii de soldaţi americani au fost desfăşuraţi în Irak între 2003 şi 2011.

Statele Unite au înapoiat deja în ultimii ani peste 1.500 de piese arheologice irakiene, a precizat el. Printre acestea se numără comori arheologice de origine babiloniană, sumeriană şi akkadiană.

În secolul al XIX-lea, fosta Mesopotamie a fost terenul de joc al unei concurenţe aprige între arheologii britanici şi francezi, după care cercetătorii germani, americani şi din numeroase alte ţări au intrat la rândul lor în cursa pentru aceste comori. Irakul numără în prezent peste 12.000 de situri arheologice.

Potrivit lui Bahaa al-Mayahi, Muzeul Naţional din Bagdad a recuperat circa 4.000 din cele 15.000 de piese furate. În total, autorităţile au regăsit deja circa 130.000 de piese date dispărute în întreaga ţară.

Însă numeroasele piese care încă lipsesc „ar permite deschiderea a circa zece muzee în întreaga lume”, a estimat oficialul citat.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata