Cluj: Medicii pot cumpăra spaţiile închiriate pentru cabinetele lor private

0 9

Spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea 47 de cabinete medicale particulare vor putea fi cumpărate de medicii care le folosesc în prezent cu plata chiriei.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, instituţia administrativă deţine în patrimoniul său nouă imobile cu spaţii concesionate, în care funcţionează 98 de cabinete medicale.

„Din cele nouă imobile, în prezent, sunt întabulate patru. (…). Scoatem la vânzare în această primă etapă 47 de cabinete. Pe măsură ce se va încheia procesul de întabulare şi celelalte imobile vor intra în procedură de vânzare. Toţi chiriaşii şi-au exprimat intenţia de a cumpăra aceste spaţii în condiţiile fixate de Consiliul Judeţean”, se spune în comunicat.

Medicii vor achita preţul integral al spaţiului cabinetului lor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

CJ va constitui, în acest scop, două comisii, prima pentru vânzarea spaţiilor cu cabinete medicale, iar cea de-a doua pentru soluţionarea contestaţiilor. Totodată, CJ va cere, la cadastru, efectuarea de măsurători în vederea actualizării datelor de carte funciară, şi întocmirea documentaţiilor cadastrale. Se vor face demersuri legale şi pentru stabilirea preţului corect al acestor spaţii.

„La această dată, Consiliul Judeţean Cluj colectează din redevenţele plătite de medici, pentru cabinete, aproximativ 5.000 de euro/an”, precizează comunicatul.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata