Fotografiile cu Putin în concediu sunt reale, nu „fabricate”

0

Fotografiile din timpul concediului din acest an al lui Vladimir Putin în Tuva nu au fost ‘fabricate’, iar greutatea ştiucii prinse de preşedintele rus nu a fost cu nimic exagerată, după cum pretind unii bloggeri, a declarat secretarul de presă al lui Putin, Dmitri Peskov.

„În ceea ce priveşte hainele lui Putin – ele erau total noi. Într-adevăr, ceasul de la mână era la fel cu cel pe care-l avea pe atunci: ceasul original dânsul l-a făcut cadou, iar apoi şi-a cumpărat unul la fel, pentru că s-a obişnuit cu acesta”, a comentat Peskov informaţiile apărute pe bloguri, conform cărora în fotografiile făcute în timpul partidei de pescuit din Tuva, în iulie 2013, Putin pozează în aceiaşi pantaloni şi cu acelaşi ceas la mână ca în concediul din 2007.

Dmitri Peskov a anunţat vineri că Vladimir Putin şi premierul Dmitri Medvedev s-au odihnit recent împreună într-o zonă îndepărtată a regiunii Tuva, unde au pescuit şi au înotat. În timpul concediului, Putin a prins o ştiucă cu o greutate de 21 de kilograme.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.