SUA: Senatul aprobă numirea republicanului James Comey la conducerea FBI

0

Senatul american a aprobat luni nominalizarea lui James Comey la conducerea FBI, poliţia federală, el fiind desemnat luna trecută de preşedintele Barack Obama să ocupe acest acest post.

Comey, un vechi oficial al administraţiei Bush, procuror şi specialist în securitate naţională timp de peste 20 de ani, a obţinut 93 de voturi în favoarea sa şi unul împotrivă, al republicanului Rand Paul.

În cursul audierii, la începutul lunii în curs, în Senatul american, James Comey a afirmat că simularea înecului, o tehnică de interogatoriu practicată pe deţinuţi în timpul preşedinţiei lui George W. Bush, reprezintă, în opinia sa, un act de ‘tortură’. El a povestit despre încercările sale eşuate de a se opune metodelor folosite la acea dată în secret de CIA.

Comey a ameninţat că demisionează în 2004 pentru a constrânge Casa Albă să modifice unul din programele secrete de ascultări dorit de Agenţia Naţională de Securitate (NSA) după 11 septembrie, aprobând însă mare parte a acestuia. În 2005, a părăsit administraţia Bush pentru a se alătura companiei din domeniul apărării Lockheed Martin.

James Comey îl înlocuieşte la şefia FBI pe Robert Mueller care a ajuns în fruntea poliţiei federale americane chiar înainte de atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.

Mandatul lui Mueller a fost dominat de chestiunile legate de terorism, iar Comey îşi preia funcţia pe fondul controverselor generate de programul secret de supraveghere al NSA, dezvăluit de Edward Snowden. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.