Noul acord cu FMI nu prevede privatizarea majoritară a altor companii de stat, spune premierul

0 11

Noul acord încheiat cu FMI nu prevede privatizarea majoritară a altor companii de stat, a declarat miercuri premierul Victor Ponta.

Întrebat de jurnalişti dacă în noul acord este impusă o asemenea condiţie, Ponta a răspuns: „Cu privatizare majoritară, nu”.

„Am făcut, prin domnul ministru (delegat pentru buget – n.r.) Voinea, o solicitare atât către FMI, cât şi Comisia Europeană, pentru a avea voie să facem publice atât memorandumul, cât şi scrisoarea de intenţie. În mod normal, la începutul lunii septembrie, mă voi prezenta în faţa Parlamentului pentru a prezenta toate condiţiile din acord, în aşa fel încât să existe un sprijin politic al Parlamentului”, a spus Ponta.

Declanşarea procedurii de privatizare a CFR Marfă a fost un angajament anterior al Guvernului în faţa FMI şi a Comisiei Europene.

„CFR Marfă are în acest moment manager privat, se află în acest moment în procedura de privatizare. Dacă preşedintele va continua să ne saboteze ţara, asta e situaţia. Mai are un an de sabotaj”, a spus Ponta, după ce a participat la Conferinţa Naţională a Morarilor şi Brutarilor.

Solicitat să ofere detalii despre prevederea favorabilă privatizării CFR Marfă, care ar fi stipulată în acordul cu FMI, premierul a răspuns că va prezenta toate datele în momentul în care va avea acordul Fondului.

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, la Palatul Victoria, că au fost încheiate negocierile pentru un nou acord cu FMI şi că prevederile referitoare la privatizarea CFR Marfă sunt foarte bune pentru România. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata