Regizorul Iulia Rugină debutează pe marile ecrane cu pelicula „Love Building”

0

Regizorul Iulia Rugină debutează pe marile ecrane din România cu lungmetrajul „Love Building”, o comedie care va putea fi urmărită în premieră din 13 septembrie în cinematografele din toată ţara.

„Love Building” este cel mai ambiţios proiect al Şcolii Actoriedefilm.ro în care rolurile principale sunt interpretate de Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol, cei care semnează şi în calitate de producători, potrivit unui comunicat MediaPro Distribution remis miercuri AGERPRES.

Acţiunea filmului realizat de Iulia Rugină este plasată într-o tabără menită să „repare” relaţii de cuplu ajunse într-un moment critic. 14 cupluri ajunse în impas, ajutate de trei pshihoterapeuţi şi traineri ai taberei – Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol -, încearcă să-şi reconstruiască poveştile de dragoste. Pe parcursul a şapte zile, participanţii trec prin diverse etape ale reparării relaţiilor lor. Dar cei trei traineri meniţi să îi asiste au propriile lor probleme, iar lucrurile scapă încet-încet de sub control, se arată în sinopsisul filmului.

Alături de actorii din rolurile principale, în film vor putea fi văzuţi şi 31 de actori aflaţi la debut, absolvenţi ai Şcolii Actoriedefilm.ro. Scenariul peliculei este semnat de Ana Agopian, Oana Răsuceanu şi Iulia Rugină.

Iulia Rugină a studiat regia de film şi televiziune la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti între 2002 şi 2006. În 2011 a absolvit un master în arta regiei de film în cadrul aceleiaşi facultăţi.

Până în prezent, Iulia a semnat regia a opt scurt metraje şi trei mediu-metraje, pentru majoritatea dintre ele fiind şi co-scenarist. În total filmele regizate de ea au fost proiectate în cadrul a peste 50 de evenimente legate de film, din 13 ţări.

Din 13 septembrie, Love Building va putea fi vizionat în cinematografele din toată ţara, fiind distribuit de MediaPro Distribution.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.