Reşiţa va fi, pentru patru zile, capitala boxului românesc

0

Municipiul Reşiţa va fi, timp de patru zile, între 31 iulie şi 3 august, o adevărată capitală a boxului românesc. Cei mai buni pugilişti ai ţării se vor întâlni aici, în cadrul Campionatului Naţional de seniori. Boxul reşiţean va fi reprezentat de trei sportivi, legitimaţi la CSM Reşiţa.

Municipiul de pe Bârzava găzduieşte, pentru al doilea an consecutiv, cea mai importantă competiţie internă din calendarul Federaţiei Române de Box. La ediţia din 2013 a Campionatelor Naţionale de seniori, participă cei mai valoroşi pugilişti ai ţării, care se vor înfrunta în ringul amenajat la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava.

În lupta pentru medalii intră şi trei pugilişti reşiţeni, legitimaţi la Clubul Municipal. Vor urca în ring Ovidiu Berceanu, campionul en-titre al categoriei 49 kg, Andrei Dragomir la 52 kg şi Alexandru Bibiricea, în limitele categoriei 81 kg. Cu toţii au şanse la medalii, dar speranţele gazdelor se leagă, în primul rând, de evoluţia lui Ovidiu Berceanu, care are ca singur obiectiv reeditarea performanţei de anul trecut.

‘Sunt foarte bine pregătit şi sunt convins că voi deveni, din nou, campion naţional. Am avut o perioadă de circa şase luni la lotul naţional, când am concurat şi la Campionatele Europene. Am acumulat experienţă şi pot să spun că mi-a prins bine acest lucru’, a declarat Ovidiu Berceanu.

Boxerii reşiţeni speră, cu toţii, să facă ‘o figură frumoasă’, mai ales că întrecerile au loc pe teren propriu. De asemenea, ei îşi doresc să vină cât mai mulţi spectatori care să îi susţină.

Reprezentanţii Municipalului reşiţean vor fi asistaţi şi coordonaţi de antrenorii Radu George şi Adrian Mărcuţ, care speră ca elevii lor să lupte cel puţin la fel de bine ca anul trecut.

‘Avem obiective îndrăzneţe. Vrem să ne menţinem locul I la 49 kg cu Ovidiu Berceanu, încercăm şi la 52 kg, cu Andrei Dragomir să cucerim primul loc, iar cu Alexandru Bibiricea să forţăm nota şi să obţinem un loc la fel de bun. Îmi pare rău că Rusalin Căldăraş s-a îmbolnăvit şi nu va participa, iar Mihai Lazăr va reprezenta Timişoara, după ce a plecat de la noi’, a afirmat Radu George, antrenor de box la CSM Reşiţa.

Miercuri şi joi, galele vor începe de la ora 16:00, iar vineri şi sâmbătă, reuniunea sportivă va debuta la ora 14:00.

Campionatele Naţionale de Box ale seniorilor sunt organizate de Clubul Sportiv Municipal Reşiţa, sub egida Federaţiei Române de Box. Evenimentul sportiv e susţinut de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi Primăria Reşiţa. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.