Un student american, despăgubit cu 4 milioane de dolari după ce a fost uitat patru zile în închisoare

0

Un student din oraşul american San Diego a primit 4,1 milioane de dolari de la guvernul american după ce a fost ‘uitat’ timp de patru zile într-o celulă din închisoare, a anunţat avocatul său.

Daniel Chong a mărturisit că a fost nevoit să-şi bea urina pentru a supravieţui, a încercat să-şi cresteze pe braţ un mesaj adresat mamei sale şi a avut halucinaţii.

El a fost reţinut într-un raid al poliţiei pentru trafic de droguri în 2012, însă i s-a spus că nu va fi învinuit. Cu toate acestea, timp de patru zile nimeni nu s-a întors la celula în care era reţinut.

Un inspector al Ministerului de Justiţie anchetează acest caz.

Chong, în prezent în vârstă de 25 de ani, a declarat că a strecurat pe sub uşă un şiret şi că a ţipat pentru a atrage atenţia înainte ca cinci sau şase persoane să-l găsească în celulă acoperit de propriile excremente la sediul Administraţiei Antidrog (DEA) din San Diego.

După ce a fost salvat, Daniel Chong a petrecut cinci zile în spital pentru a-şi reveni ca urmare a afecţiunilor de care suferea după incident: deshidratare, probleme cu rinichii, crampe abdominale şi esofag perforat. De asemenea, bărbatul a slăbit 7 kilograme.

Purtătorul de cuvânt al DEA, Allison Price, a confirmat că s-a ajuns la o înţelegere cu bărbatul care a primit despăgubiri în valoare de 4,1 milioane de dolari. Şeful DEA a prezentat scuze publice în luna mai 2012, spunând că ‘este profund îngrijorat’ de acest incident.

Avocatul lui Chong a afirmat la rândul său că, în urma acestei întâmplări, DEA a introdus noi reguli pentru detenţie, inclusiv verificarea zilnică a celulelor şi instalarea unor camere video în interiorul acestora.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.