Galaxy Tobacco, European Food şi Poşta Română – cei mai mari datornici la bugetul de stat

0

Firmele cu cele mai mari datorii la bugetul de stat, la finalul primului semestru din 2013, sunt Galaxy Tobacco, European Food şi Poşta Română, Electrocentrale Bucureşti şi Rompetrol Downstream, potrivit datelor publicate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Obligaţiile scadente până la 30 iunie 2013 ale firmei Galaxy Tobacco totalizau 552,32 milioane lei, din care TVA 64,62 milioane lei, accize – 227,63 milioane lei, dobânzi şi penalităţi – 243,79 milioane lei, firma primind însă înlesniri la plată.

European Food se află în executare silită pentru obligaţii restante de 258,19 milioane lei la bugetul de stat, din care TVA 164,23 milioane lei şi datorii şi penalităţi de 93,37 milioane lei, iar Poşta Română a primit înlesniri la plată, având obligaţii restante de 196,74 milioane lei, din care impozit pe profit – 17 milioane lei, TVA – 35,12 milioane lei, dobânzi şi penalităţi de 81,81 milioane lei.

Electrocentrale Bucureşti se află în executare silită pentru obligaţii restante de 126,24 milioane lei reprezentând impozit pe profit, iar Rompetrol Downstream a primit înlesniri la plată, având obligaţii restante de 121,55 milioane lei.

Telecomunicaţii CFR se află în executare silită pentru obligaţii restante de 73,52 milioane lei, din care TVA de 27,6 milioane lei, dobânzi şi penalităţi de 44,8 milioane lei, Reparaţii Locomotive CFR Btaşov este executată silit pentru o sumă de 58,26 milioane lei, din care TVA – 26,75 milioane lei, impozit pe salarii – 14,93 milioane lei, dobânzi şi penalităţi de 15,57 milioane lei, iar societatea Întreţinere Mecanizată CFR este executată silit pentru restanţe de 46,71 milioane lei, din care TVA de 35,16 milioane lei şi dobânzi şi penalităţi de 11,55 milioane lei.

De asemenea, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare se află în executare silită pentru datorii la bugetul de stat de 43,27 milioane lei, din care impozit pe profit – 8,44 milioane lei, impozit pe salarii – 5,51 milioane lei, dobânzi şi penalităţi – 7,82 milioane lei.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.