Boicot împotriva vodcii ruseşti din cauza legilor anti-gay ale guvernului Putin

Zeci de persoane au manifestat miercuri în faţa Consulatului rus din New York pentru a atrage atenţia împotriva legilor anti-gay din Rusia şi a cere să nu se mai cumpere vodcă până când guvernul lui Vladimir Putin nu revizuieşte aceste măsuri, notează joi ziarul Las Provincias.

În timpul protestelor din faţa sediului diplomatic din apropiere de Central Park, manifestanţii au golit mai multe sticle de vodcă rusească de diferite mărci.

Barurile şi discotecile gay din SUA, Marea Britanie, Australia şi Canada s-au alăturat acestui boicot împotriva vodcii ruseşti pentru a protesta împotriva legilor anti-gay din această ţară, într-o mişcare internaţională care speră să se extindă.

Protestatarii au cerut să fie boicotate şi Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014, care se vor desfăşura în oraşul rus Soci, şi au făcut apel la marile companii americane să-şi retragă sprijinul publicitar.

„Suntem furioşi pentru ceea ce se întâmplă în Rusia. Acum este interzis şi să declari deschis că eşti gay. Nu vom tăcea’, a avertizat Ann Northrop, de la asociaţia americană de apărare a drepturilor homosexuale Queer Nation.

Citeste si:  „Le Monde” caută un salvator financiar

Alături de ea, Bob Fluet, proprietar al barului Boxers din Manhattan, a anunţat că localul său a încetat să mai vândă Stolichnaya -principala marcă rusească de vodcă – ca măsură de protest împotriva legii aprobate de Putin. „Am hotărât să nu mai vindem vodcă rusească. Alte baruri din New York şi alte oraşe ale ţării au făcut acelaşi lucru. Această mişcare a început, iar comunitatea o sprijină’, a asigurat el.

Protestul din New York se alătură celor din Los Angeles, Londra, Canada şi Australia, unde barurile şi discotecile gay au început de câteva zile să boicoteze vodca rusească. În Londra, celebra discotecă Heaven, administrată de grupul G-A-Y, face parte din localurile care s-au alăturat acestui tip de ‘represalii’.

Apelul la boicot a fost lansat săptămâna trecută de scriitorul american Dan Savage, care a cerut să fie denunţat astfel ceea ce el a calificat drept „pogromul anti-homosexual al lui Putin”.

Preşedintele rus a promulgat, la sfârşitul lui iunie, o controversată lege care sancţionează prin amenzi foarte mari orice act de „propagandă” homosexuală în prezenţa minorilor.

Citeste si:  NOUTĂŢI LEGISLATIVE – 06 august (0548)

Rusia a adoptat tot în iunie o lege care interzice adopţia copiilor ruşi de cupluri homosexuale sau de un singur părinte în ţările care au legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Activişti homosexuali afirmă că schimbările din legislaţie impulsionează agresiunile împotriva comunităţii gay din Rusia, incluzând cele două asasinate din luna mai, care au avut conotaţii homofobe.

Vodca Stolichnaya a răspuns la această campanie care ameninţă să-i afecteze vânzările printr-o scrisoare deschisă difuzată săptămâna trecută în care condamnă „acţiunile îngrozitoare întreprinse de guvernul rus”.

Potrivit lui Bob Fluet, „patronii de la Stolichnaya ar trebui să facă ceva ca să ajute comunitatea gay din Rusia”. „Ar trebui să dea un telefon la Kremlin”, a sugerat el. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

573 Cititori

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *