Festivalul Strada Armenească, timp de trei zile la Bucureşti

0

Festivalul Strada Armenească, eveniment care cuprinde spectacole de dans şi muzică tradiţionale, workshopuri şi prelegeri, precum şi vizionări de filme, se va desfăşura la Bucureşti, timp de trei zile, începând de vineri.

Printre atracţiile festivalului se numără mai multe expoziţii de fotografie prin intermediul cărora organizatorii doresc să ofere publicului o viziune asupra evoluţiei comunităţii armene de-a lungul timpului.

Pe Strada Armenească din Capitală vor fi amplasate standuri de carte, dar şi cu produse handmade, cafea şi coniac armenesc sau bijuterii.

Din cadrul târgului nu vor lipsi atelierele de dans tradiţional armenesc sau de caligrafie şi limba armeană.

Pe parcursul celor trei zile de festival vor fi deschise publicului larg Muzeul Dudian şi Catedrala Armenească.

Strada Armenească este atestată din secolul al XVII- lea şi reprezintă un important punct de reper atât pentru comunitatea armeană, cât şi pentru populaţia Bucureştiului.

Festivalul este organizat de Uniunea Armenilor din România, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Tineretul Comunităţii Armene, partener Primăria Capitalei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.