JO 2014 de la Soci: Sportivii homosexuali trebuie ”să respecte legea rusă”

0

Sportivii homosexuali sunt bineveniţi la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 de la Soci, în sud-vestul Rusiei, însă ei trebuie ”să respecte” noua lege rusă care interzice ”propaganda homosexualităţii”, a afirmat joi un ministru rus.

”Nimeni nu interzice sportivilor care au o orientare sexuală netradiţională să vină la Soci, însă dacă ies în stradă pentru a-i face propagandă, vor răspunde în faţa legii”, a prevenit ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, citat de agenţia de presă R-Sport.

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat în iunie o lege controversată care pedepseşte orice act de ”propagandă” homosexuală în faţa minorilor, denunţată drept discriminatorie de apărătorii drepturilor omului.

Potrivit acestei legi, o persoană fizică riscă între 4.000 şi 5.000 de ruble amendă (100-125 euro) pentru o astfel de propagandă, o persoană cu autoritate publică, între 40.000 şi 50.000 ruble (1.000-1.250 euro), iar o entitate juridică, între 800.000 şi un milion de ruble (19.000-23.500 euro).

Străinii riscă o amendă care poate ajunge până la 100.000 ruble (2.300 euro) şi pot fi încarceraţi 15 zile şi expulzaţi.

”Un sportiv care vine dintr-o ţară străină trebuie să respectele legile acesteia’‘, a subliniat Mutko. ”Veniţi (la Soci), însă nu implicaţi tinerii, nu faceţi propagandă”, a adăugat ministrul.

La sfârşitul lunii iulie, legea a fost pentru prima dată aplicată străinilor în Rusia. Patru olandezi, veniţi să facă un film asupra drepturilor homosexualilor în Rusia, au fost acuzaţi că fac ”propagandă homosexualităţii”.

Interpelaţi într-o tabără de vacanţă pentru tineri în apropiere de Murmansk (nord-vest), unde participau la o masă rotundă consacrată drepturilor omului, ei au fost condamnaţi fiecare la plata unei amenzi de 3.000 ruble (70 euro).

Responsabilii ruşi utilizează rar cuvintele ”gay” şi homosexuali”, preferând să folosească formula ”orientare sexuală netradiţională”.

Homofobia are un teren favorabil în Rusia, ţara în care homosexualitatea a fost considerată, din epoca sovietică, drept o crimă până în 1993 şi drept o boală mentală până în 1999. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.