Marius Oprea: Criminalii trăiesc printre noi. Vişinescu e un peştişor într-un ocean

2

Istoricul Marius Oprea consideră că este nevoie de un program naţional care să ducă la investigarea crimelor comunismului. Într-un interviucomunism, Oprea subliniază că trebuie să se afle ce s-a întâmplat cu morţii comunismului: „Dacă nu facem asta suntem pierduţi. Ne pierdem cu totul identitatea naţională şi credinţa în patrie”.

El a precizat că nu sunt alocate fonduri aşa cum ar trebui pentru acest lucru, adăugând că niciun politician nu a venit vreodată să vadă gropile cu victimele comuniştilor. „Eu n-am cuvinte să vă descriu ce găsim şi ce vedem noi acolo, în gropile alea”, a punctat Oprea.

Istoricul mărturiseşte că nu l-ar încânta să-l vadă pe fostul comandant de penitenciar Alexandru Vişinescu la puşcărie, ci doar să îl ducă la Râmnicu Sărat. „Să-l ţin două minute într-o celulă. Atât. Şi după aceea să-l pun să povestească cum a fost în stare de aşa ceva şi ce a făcut”, a explicat Marius Oprea.

Domnule Marius Oprea, cazul Vişinescu a readus în actualitate un subiect dureros al ultimilor 20 de ani – torţionarii închisorilor comuniste. Cine este acest Alexandru Vişinescu?

Marius Oprea: El şi-a început cariera, ca mulţi alţii, în trupele de securitate, după care a avut o carieră mai mult sau mai puţin strălucită la Şcoala de la Băneasa, după care a fost repartizat să se ocupe de gardieni. Este un exemplar tipic al securistului anilor ’50, dar el nu este după părerea mea exemplarul tipic. E cumva atipic, pentru că el aparţine generaţiilor acelora de bolşevici care credeau în valorile asumate comunist-leniniste. El confundă, s-a văzut asta şi din replicile lui, patria cu regimul, fără să aibă un soi de altfel de discernământ. Mă interesează mai puţin asemenea persoane, cât mă interesează mult mai mult victimele lor.

Câţi alţi „Vişineşti” mai sunt cunoscuţi şi câţi mai sunt în viaţă?

Marius Oprea: Ei au fost, ca număr, relativ puţini, dar au deţinut puterea. Fiind un soi de stat în stat au putut să facă ce vor. Securitatea, practic, se autodefinea ca braţul înarmat al partidului şi, în aceste condiţii, aveau şi logistica necesară să se comporte ca atare şi puterea discreţionară, servită de către partid ca atare. Daţi-vă seama, ei erau un soi de mici Dumnezei, puteau dispune de orice. Mi-a povestit, de pildă, un ţăran dintr-un sat apropiat de Râmnicu Sărat, de pe la Pietroasele. Zice: „Domnule, pe vremea aceea nu prea erau maşini. Singurii care aveau maşini, în ’49-’50, erau organele de partid, Securitatea şi Miliţia. Şi de la niciunii nu-ţi putea veni ceva bun. Şi atunci – îmi spune el – eu eram copil, aveam şase ani. Da’, aşa mă învăţase bunica, că taică-meu era arestat, că atunci când aud motorul unei maşini să fug în porumb. Acesta este, într-un fel, un soi de tragism al istoriei, pe care Vişinescu şi unii ca el au reuşit să-l creeze. Şi nu sunt deloc puţini. Am făcut, în legătură cu foştii torţionari ai Securităţii, nu ştiu, cred că peste 400 de nume am dat Parchetului în plângeri în anii anteriori. Văd că acum s-au trezit dintr-o dată cu el. Doar cu el. Nu mă deranjează foarte tare, pentru că, oricum, e un început. Dar fenomenul este unul de amploare. Criminalii trăiesc printre noi.

Mai sunt în viaţă 400?

Marius Oprea: Cred că mai sunt în viaţă mai mulţi. Am dat Parchetului în plângeri pentru că am găsit dovezi în legătură cu ei. Dar în sistemul acesta represiv care se baza pe Securitate, Miliţie şi Procuratură era un soi de triunghi represiv care avea la bază ordinele partidului, adică activiştii de partid. În acest triunghi au fost prinşi sute şi sute de mii de oameni. Câte destine nu au fost distruse? Gândiţi-vă cum era, de pildă, să-ţi trimită tatăl la puşcărie, mama la canal şi pe tine într-un orfelinat, pentru că erai minor. Şi aceste poveşti nu sunt singulare, nu sunt cazuri izolate. Era un soi de politică generală represivă, pentru că, în esenţă, comunismul, s-a bazat pe frică. Iar frica a fost instaurată, instalată cu ajutorul aparatului represiv al Securităţii, care nu cunoştea milă. Cel puţin în acea perioadă, în acele prime decenii de funcţionare, era bazată pe un sistem sovietic. Aveau şi consilieri sovietici. Şi au funcţionat, în primele două decenii ale comunismului în România, ca un fel de armată de ocupaţie. De fapt, în celebra epocă a lui Dej, cel puţin până în ’64, eu aş folosi mai degrabă nu termenul de comunism, ci de ocupaţie sovieto-comunistă. Pentru că a fost un regim de ocupaţie. Presiuni enorme exercitau asupra oamenilor simpli, de obicei fără să aibă o mare vină, puteau fi nişte amărâţi de săteni care nu-şi plăteau cotele la colhoz, la CAP şi pentru asta erau trimişi la canal, pentru că aşa se decidea. Aşa cum vă spuneam, sistemul s-a bazat pe frică şi teroarea asta a fost instaurată şi a fost păstrată cu ajutorul acestui triunghi represiv. Dacă nu ar fi existat Securitate şi Miliţie, comunismul dispărea în 24 de ore.

 Există vreo şansă de a-i aduce în faţa instanţelor pe cei care se fac vinovaţi de încălcarea grosolană a drepturilor omului în România comunistă?

Marius Oprea: Este un început. Da, bineînţeles că există, pentru că sunt foarte mulţi. Nu-i vorba aici doar de bătrânul ăsta care dădea cu pumnii într-o cameră de televiziune (n.r. – Alexandru Vişinescu). Dar agresivitatea lui este una tipică şi exemplară pentru tipologia umană selectată de serviciile de cadre ale Securităţii. Nu creierul conta, ci cât de tare era pumnul. Şi tupeul şi lipsa de scrupule. De pildă, Pantelei Bodnarenco, unul dintre întemeietorii Securităţii, era ucrainean, mâna dreaptă a lui Dej, „Pantiuşa”. Am publicat într-o carte a mea, „Banalitatea răului”, un discurs de-al lui absolut tulburător. El dă o definiţie simplă şi care arată pe ce se baza sistemul: „Tovarăşi (…) în aparatul nostru n-au ce să caute tovarăşii care cred în Dumnezeu”. Şi asta e un fel de esenţă a sistemului, pentru că am mai folosit această paradigmă, arătând care este diferenţa între comunism şi creştinism. E simplu, e ceea ce se bazează pe ură şi pe dragoste. Ei, comuniştii, au proclamat ura de clasă ca program politic. N-au ascuns-o. Iar în ura de clasă Securitatea era braţul înarmat. Era un soi de regim de ocupaţie, de inspiraţie sovietică, bazat pe teroare, pe ură, pe exterminarea celuilalt fără să stai să alegi. Din acest punct de vedere, nu văd nicio diferenţă între Holocaust şi crimele comunismului.

Cum vedeţi dinamizarea politicilor instituţionale în ceea ce priveşte condamnarea reală a abuzurilor şi crimelor săvârşite în numele regimului comunist din România?

Marius Oprea: Păi nu prea văd nimic. Pentru că voinţa politică se menţine la nivelul declaraţiilor. Dar eu trebuie să fac 7.000 de referate, ca să mă duc să dezgrop nişte morţi. Iar activitatea mea e privită cu un fel de ciudăţenie amuzată de către autorităţi. Eu aş fi dorit să fie un fel de program naţional cum se întâmplă în Polonia sau în Cehia. La noi e privit ca un soi de palmier într-o pădure de brazi. Deseori am auzit asta: „Păi, ce mai vrei mă? Nu s-a condamnat comunismul? Cine mai e comunist în România?”. De obicei, această replică o aud de la cei care au fost membri de partid. Nimeni nu vrea, din păcate, în România, să spună un cuvânt foarte simplu: sunt vinovat. Sunt vinovat pentru că am tolerat ca atâta vreme să se întâmple ceea ce s-a întâmplat. Majoritatea celor care constituie acum clasa politică aveau, la Revoluţie, în jur de 25-30 de ani. Şi acum sunt persoane absolut onorabile, cu maşină la scară, cu fotolii în Parlament. Nu mă înşel. Ar trebui să facem o medie de vârstă. Ei, păi nu-mi spuneţi mie că nu au făcut un compromis. Şi, dacă-l iei pe unul şi-i zici „Păi stai mă că tu ai fost secretar de partid!”. El răspunde „Păi aşa erau vremurile. Şi ce? Mi-am ars carnetul de partid”. Adică, această ardere a carnetului de partid în 22 Decembrie 1989 nu a servit nimănui, cu atât mai puţin României. Să vă fac o statistică. Aveam, în 1989, 3,8 milioane de membri de partid, care, prin statut, erau obligaţi să colaboreze cu Securitatea, ca persoane de sprijin, şi, pe lângă ei, erau 136.000 de informatori activi ai Securităţii şi 400.000 puşi la conservare. Şi hai să facem o adunare simplă. Şi gândiţi-vă la cât era populaţia activă a României. Te cam îngrozeşti. Ne turnam unii pe alţii într-o veselie. Eu cel puţin ştiu că n-am făcut-o. N-am dat note informative. Când am fost anchetat, am dat declaraţii la Securitate. E altceva. Până şi Coposu, Dumnezeu să-l odihnească, a dat şi mulţi alţii, când erau chemaţi în anchete. Am găsit situaţii absolut halucinante în care, de pildă, o mamă şi-a turnat fiul. Şi fiul a fost executat pentru că îi ajutase deja pe partizanii din munţi şi voia să şi treacă de partea lor. Şi l-au torturat, era pe moarte şi după aceea i-au făcut repede o condamnare la moarte de către un tribunal militar la Sibiu şi l-au executat.

Şi „mama”? Ce s-a întâmplat cu ea? Dacă poate fi numită mamă…

Marius Oprea: Credeţi că eu am avut puterea să mă interesez? Uneori, aceste documente ale Securităţii şi situaţiile acelea din anii ’50, când a fost cel mai crâncen, te fac să te gândeşti că, de departe, realitatea bate ficţiunea.

Ce ne puteţi spune despre activitatea de scoatere la iveală a „oaselor care vorbesc” din gropile comune de pe întreg teritoriul ţării?

Marius Oprea: În momentul în care am înfiinţat acest Institut de Investigare a Crimelor Comunismului la asta mă gândeam – să descriu natura reală a regimului. Din păcate, am fost înlăturat, iar acum sunt, mai degrabă aş spune, tolerat. Sunt doar director de departament. Dacă mă duc să fac o săpătură trebuie să fac şapte referate, să mă cert cu două contabile, cu o juristă, două, cu vreun şef sau altul. Păi ce-ţi mai arde? Că-ţi vine să-ţi iei câmpii! Acum se face mare caz de Vişinescu. Am săpat două săptămâni la Târgu Ocna şi am găsit 11 morţi, într-o groapă comună. Omorâţi de ei. Totul este fotografiat, filmat, pentru că eu lucrez foarte ştiinţific, arheologic, corect şi curat. Ori, pentru această cercetare mi-au fost alocaţi 3.800 de lei, din care a trebuit să mă descurc. Să plătesc nişte lucrători, pe arheologi, să ne plătim masa. Suma asta e mai nimic. În rest, banii sunt cheltuiţi pe conferinţe făcute de diferite instituţii care clamează anticomunismul, pe la Hilton, pe la cocktailuri. Cu banii de pe un cocktail eu pot să sap două luni. Din păcate, acesta este un argument pe care îl pot folosi în a vă spune că nu există nici măcar acum voinţă politică reală pentru un program naţional care să ducă la investigarea crimelor comunismului. Suntem doar patru amărâţi de oameni cu o rablă de maşină şi trebuie să ne descurcăm cu banii pe unde mergem şi cu preotul şi cu oamenii din sat şi cu lucrătorii ş.a.m.d. Dacă investigarea crimelor comunismului la modul practic, aşa cum vă spun, adică a găsirii victimelor, a celor ucişi – şi vă rog să mă credeţi că nu e o treabă uşoară să stai printre coastele morţilor – deci dacă asta cu care se mai făleşte câte unul şi altul din politica românească e făcută doar de patru oameni şi fără niciun fel de susţinere logistică reală… La o adică, toţi se bat cu pumnul în piept. Dar, vă dau cuvântul meu că n-au venit politicieni pe marginea şanţului. I-aş fi primit. Dar, după aia, le-aş fi şi cerut. Oricum, ar fi dat ei, dacă ar fi văzut ce e. E un celebru film rusesc despre cel de-al doilea război mondial. E destul de crud şi are un titlu sugestiv, care se potriveşte cu subiectul discuţiei noastre. Se cheamă „Du-te şi vezi!”. Eu n-am cuvinte să vă descriu ce găsim şi ce vedem noi acolo, în gropile alea.

Merită să dezgropăm morţii comunismului, domnule Marius Oprea?

Marius Oprea: Staţi un pic. Dacă nu facem asta suntem pierduţi. Ne pierdem cu totul identitatea naţională şi credinţa în patrie. Dar în sensul frumos al cuvântului, nu vă gândiţi că îl folosesc într-un sens, eu ştiu, de dreapta sau mesianic, de stânga. Din păcate, patria e un cuvânt care a fost demonetizat prin intensa lui folosire de către extreme. Dar, haideţi s-o luăm aşa. Când i-ai privit pe oamenii ăia în ochi, în găvanele lor goale, aruncaţi în gropi comune, fără sicriu şi fără nimic, ştiind pentru ce au murit şi cine sunt, nu poţi să nu rămâi impresionat. Este cea mai frumoasă lecţie de istorie şi de patriotism care poate fi dată. Din păcate, această istorie nu se învaţă la şcoală, nici măcar nu este tolerată. Ce vă spun acum este ca în filmul acela al lui Kusturica. De fapt, noi lucrăm, cumva, underground.

Şi, de fapt, de ce nu i-am lăsa pe bătrâneii aceştia să trăiască liniştiţi? Ce rău mai pot ei face acum?

Marius Oprea: Pe mine nu mă interesează ei. Dar ei trebuie să-mi spună ce au făcut cu oamenii aceia, unde i-au îngropat, unde i-au aruncat. Pentru că sunt o mulţime de familii care îşi cer morţii acasă. Or, niciun securist din România n-a fost luat la întrebări, n-a fost anchetat: „Mă nene. Ia să vedem. Tu pe cine ai lichidat, cum ai făcut. Gata, hai, că nu te arestăm, dar spune-ne unde sunt”. Altfel suntem nevoiţi să trăim în această complicitate alături de torţionari, care au pensii mai mari decât victimele lor. Ştiţi că, în vremea în care eram consilierul primului-ministru Tăriceanu, am propus un proiect de lege care suna foarte simplu: am zis ca foştii ofiţeri de securitate să primească o pensie medie pe economie. Toţi. La grămadă, nu mă interesa funcţia, gradul. Şi diferenţa astfel tăiată să revină deţinuţilor politici, într-un fel de compensaţie. Aşa rezolvam problema, pentru că pensia medie a unui ofiţer de securitate este între 60 şi 65 de milioane (n.r. 6.000 – 6.500 lei). Pensia unui deţinut politic nu bate mai mult de şapte milioane (n.r. – 700 lei). Torţionarii au câştigat meciul. Şi cică noi am condamnat comunismul. Din impozitele noastre le dăm pensii securiştilor. E absolut real ce vă spun.

Revenind la Vişinescu. Spuneaţi că e bine că se mişcă lucrurile?

Marius Oprea. De fapt, Vişinescu nu contează. E un peştişor într-un ocean, în balta în care trăim cu toţii laolaltă. Trădătorii, vânatul, iarba. Câteodată mi se face… Cum să vă zic. Am fost de mai multe ori întrebat, mai ales de jurnalişti străini. Adică aş fi putut obţine azil. Am fost foarte bun prieten cu Litvinenko, cel care a fost asasinat de ruşi, sunt foarte bun prieten cu Bukovski. Oricum, au încercat să-mi răpească copilul. Soţia şi copilul trăiesc în Germania. Am refuzat să plec. De ameninţări n-am dus lipsă. Dacă aţi şti câte înjurături am primit eu, la viaţa mea…

E o întrebare pe care aţi fi dorit să v-o pun şi nu am făcut-o?

Marius Oprea: Nu ştiu. Acum eu v-am explicat cum stau lucrurile. Demersul meu nu e unul de răzbunare. Nu m-ar încânta să-l văd pe Vişinescu ăsta la puşcărie. Dar, pur şi simplu, să-l duc acolo la Râmnicu Sărat şi să-l ţin două minute într-o celulă. Atât. Şi după aceea să-l pun să povestească cum a fost în stare de aşa ceva şi ce a făcut. Vedeţi dvs, niciunul dintre ăştia nu s-a spovedit. Pe româneşte spus. Adică să vină vreunul la dvs sau nu ştiu unde să spună: „Uite bă! Eu am fost colonel, am fost în serviciul cutare şi uite ce am făcut”. Atunci nu am şi eu dreptate în sensul meu considerat vindicativ? Dar care nu e neapărat vindicativ! Că doar n-am niciun interes să bag un moş de 90 de ani la închisoare sau alţii ca el. Nu?! Adică nu sunt dus cu pluta. E ca şi când aş folosi armele lor şi nu se cuvine, chiar dacă ştiu că a făcut atât de mare rău. Şi practic, ştiţi ce înseamnă 50 de ani prin istoria României, prin care noi am fost total înapoiaţi, lipsiţi de repere. Păi unde eram noi cu ăia 50 de ani în plus? Abia acum începem să recuperăm şi cu mare greutate. Iar, fără cunoaşterea trecutului şi fără asumarea acestui trecut şi cu rele şi cu bune, nu putem face nimic ca lumea. Iar poveştile lor trebuie cunoscute. Eu o să fiu foarte mulţumit în momentul în care o să mă duc să iau de la Asociaţia Rezerviştilor din Ministerul de Interne câte un cadru, să-l iau cu mine şi să ţin o conferinţă în faţa elevilor. Şi eu să-l întreb şi el să le răspundă lor ce a făcut. Asociaţia Rezerviştilor din Ministerul de Interne numără 315.000 persoane. Şi ce pensii barosane au! Că nu le au de doi lei. Noi trăim ca să le plătim lor pensiile. Asta e fascinant. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și
2 Comentarii
  1. aura spune

    Sa-I poarte Dumnezeu pasii in continuare lui Marius Oprea! Din pacate tara e plina de tampiti, ignoranti, analfabeti si securisti, iar la TV se dezbat subiecte „de actualitate” pentru cretini!

  2. DEGEABA OPTZECISINOUA... spune

    BRAVO SI BINE CA EXISTATI DOMNULE!MA BUCUR DE ASEMENEA CA EXISTA UN DOMN BUKOVSKI CARE NE-A ARATAT CA SI IN RUSIA A FOST RAU DE TOT.DIN PACATE STATELE VESTICE NU AU FACUT ABSOLUT NIMIC PENTRU A CLARIFICA SITUATIA DIN STATELE FOSTE COMUNISTE.BA DIN CONTRA,CIND BORIS ELTIN A FOST DE ACORD CA SA DEA PUBLICITATII ARHIVELE COMUNISMULUI DIN RUSIA,CINE A SUNAT LA USA LUI ELTIN:CANCELARIILE OCCIDENTALE,VREO 3-4 SI ANUME DIN GERMANIA,FRANTA,ETC,CARE AVEAU CEVA DE ASCUNS,PROBABIL,PENTRU CA ALTFEL NU SE POATE EXPLICA CUM HOTII AU TRIUMFAT.MARIUSE,ESTI ROMAN DE-AL NOSTRU,INDIFERENT CITE INJURATURI SI ALTE VORBE AI PRIMIT.DE LA OAMENI DE NIMIC,NU TE POTI ASTEPTA LA CUVINTE FRUMOASE.ASA E EI.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.