SUA: confirmarea numirii Samanthei Power la ONU

0

Senatul Statelor Unite a confirmat joi cu majoritate de voturi numirea Samanthei Power ca ambasador al Statelor Unite la ONU, salutată de preşedintele Barack Obama.

Specialist în drepturile omului şi genocid, Samantha Power, 42 de ani, de origine irlandeză, o înlocuieşte pe Susan Rice, numită la şefia Consiliului de securitate naţională la Casa Albă. Numirea ei a fost confirmată cu 87 de voturi pentru şi 10 împotrivă.

În timpul audierii sale în faţa Senatului la mijlocul lunii iulie, Samantha Power a declarat că va apăra „neobosit Israelul la ONU” şi că va lupta pentru ca ţara să ocupe un loc în Consiliul de Securitate ca membru non-permanent.

După numirea ei, Samantha Power a fost criticată pentru că a sugerat, în 2002, suspendarea ajutorului militar către Israel şi investirea, în schimb, a miliarde de dolari în teritoriile palestiniene. Ea a spus că regretă comentariile făcute asupra influenţei excesive a lobby-ului pro-Israel în Statele Unite.

Fostă jurnalistă, Samantha Power a relatat despre războiul din Bosnia la mijlocul anilor 1990 şi a scris ca autor sau coautor patru cărţi, dintre care foarte remarcata „A Problem from Hell: America and the Age of Genocid” (O problemă infernală: Statele Unite în epoca genocidului), care a obţinut Premiul Pulitzer în 2002.

Ea s-a alăturat echipei lui Barack Obama în timpul campaniei sale prezidenţiale şi ocupa din 2009 postul de responsabil pentru drepturile omului în Consiliul de securitate naţională (NSC), cabinetul de politică externă al preşedintelui.

Născută în urmă cu 42 de ani în Irlanda, ea a emigrat în Statele Unite împreună cu părinţii la sfârşitul anilor 1970. Dna Power a absolvit, ca şi Obama, Facultatea de Drept a prestigioasei Universităţi Harvard.

Ea este căsătorită cu Cass Sunstein, de asemenea un fost colaborator al Casei Albe în timpul primului mandat al lui Obama. Cuplul are doi copii.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.