Transgaz va cheltui până la 6,6 milioane de lei pentru rezilierea contractelor, după eşecul Nabucco

0

Compania naţională de transport al energiei electrice, Transgaz, va cheltui, pe lângă provizionul de 110,7 milioane de lei, alte 6,6 milioane de lei după eşecul proiectului Nabucco, în special pentru rezilierea unor contracte, potrivit unui raport al companiei transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti.

Oficialii companiei au răspuns unor întrebări adresate de către acţionari, una dintre ele vizând destinaţia sumei de până la 6,6 milioane de lei pe care Transgaz o va cheltui în plus faţă de provizionul de 110,7 milioane de lei constituit în urma deciziei consorţiului Shah Deniz II de a nu selecta proiectul Nabucco drept rută de transport al gazelor spre Europa.

„Potenţiale alte cheltuieli în sarcina SNTGN Transgaz SA Mediaş, ce decurg din calitatea de asociat în cadrul companiei Nabucco Gas Pipeline International GmbH, reprezintă în principal costuri cu rezilierea tuturor contractelor aflate încă în derulare (contracte de consultanţă, contracte de închiriere a spaţiilor pentru birouri, contracte leasing autoturisme ş.a.), costuri privind personalul, costuri privind arhivarea şi gestionarea bazei de date şi documente ale companiei Nabucco Gas Pipeline International GmbH şi ale companiilor naţionale Nabucco”, se arată în raport.

De asemenea, întrebaţi ce măsuri concrete vor lua pentru a atenua efectele provizionului asupra rezultatelor financiare, reprezentanţii Transgaz au precizat că iau în calcul ‘optimizarea nivelului şi structurii cheltuielilor operaţionale, măsurile concrete urmând a fi detaliate în planul de administrare ce se va întocmi de către noul consiliu de administraţie’.

În plus, compania spune că nu se aşteaptă să recupereze vreo sumă de bani din ieşirea din asocierea consorţiului Nabucco.

„Având în vedere incertitudinea monetizării activelor financiare ale companiei Nabucco Gas Pipeline International GmbH, provizionul pentru deprecierea imobilizărilor financiare a fost constituit la nivelul contribuţiei efective a SNTGN Transgaz SA la capitalul social al Nabucco Gas Pipeline International GmbH şi nu a luat în considerare probabilitatea unor vânzări efective de active reziduale ale companiei în care suntem asociaţi”, mai arată raportul.

Reprezentanţii Transgaz susţin că există suficiente motive pentru care bugetul de venituri şi cheltuieli din acest an să fie rectificat. Printre argumente, ei menţionează modificarea tarifelor de transport al gaze şi cantităţile estimate spre a fi transportate, trecerea de la standardele româneşti de contabilitate la cele internaţionale, dar şi provizionul înregistrat ca urmare a neselectării proiectului Nabucco drept rută de transport al gazelor.

Transgaz a anunţat, la 26 iulie, că va înregistra un provizion de depreciere a imobilizărilor financiare de 110,7 milioane de lei, care reprezintă contribuţia Transgaz la capitalul social al Nabucco Gas Pipeline International GmbH. ‘De asemenea, în perioada următoare, SNTGN Transgaz SA Mediaş va înregistra potenţial şi alte cheltuieli rezultate din obligaţiile ce-i revin în calitate de asociat în cadrul Nabucco Gas Pipeline International GmbH şi care sunt estimate că nu vor depăşi 6,6 milioane lei’, au mai spus reprezentanţii Transgaz.

La finele lunii iunie, consorţiul care dezvoltă zăcământul de gaze Shah Deniz II din Azerbaidjdan a anunţat că a selectat proiectul TAP pentru a transporta gazele spre Europa, în detrimentul proiectului Nabucco, unde, printre acţionari, se numără şi Transgaz. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.