Kaiac-canoe: Încă un echipaj românesc în finale, la CM de juniori şi tineret din Canada

0

Echipajul românesc de kaiac 2 junioare pe 500 de metri, format din Florida Ciută şi Elena Meroniac, s-a calificat direct în finală, vineri, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe pentru juniori şi tineret U-23 de la Welland (Ontario/Canada), după ce s-a clasat pe locul al doilea în prima serie, cu timpul de 1 min 53 sec 448/1000, după Spania (1 min 52 sec 820/1000).

România mai are patru echipaje româneşti calificate direct în finale: kaiacul 4 feminin la 500 m (Florida Ciută, Elena Meroniac, Iuliana Croitoru şi Daniela Varona), canoe 2 masculin pe 1.000 m (Dănuţ Gheorghe şi Cristian Dăescu), canoe 1 pe 1.000 m (Valentin Carp), la juniori, şi kaiacul masculin de 2 pe 1.000 m (Cătălin Briceag, Daniel Burciu) la U-23.

Iuliana Croitoru s-a calificat în semifinalele probei de kaiac 1 junioare 200 m, după ce a ocupat locul 3 în prima serie (48 sec 232/1000). Cristian Dăescu a prins şi el semifinala la canoe 1 juniori pe 200 m, după locul 4 în seria a 4-a (47 sec 928/1000). Iuliana Paleu a prins in extremis semifinala la kaiac 1 U-23 pe 200 m, după locul 7 în seria a doua (51 sec 097/1000). Gheorghe Sadovnic şi Aurelian Ciocan s-au clasat pe locul secund în seria a doua la kaiac 2 juniori pe 200 m (36 sec 201/1000).

Daniela Varona a ratat finala probei de kaiac 1 junioare pe 500 m, după ce a terminat pe locul al doilea în serie a doua (2 min 01 sec 608/1000), iar apoi a încheiat a patra în prima semifinală (2 min 06 sec 211/1000). În proba similară la U-23, Iuliana Paleu a ocupat locul 6 în seria a treia (2 min 06 sec 904/1000) şi a terminat pe 6 în semifinala a doua (2 min 05 sec 200/1000), ratând finala. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.