Mircea Geoană: Prelungirea incertitudinii în legătură cu CFR Marfă are consecinţe nefaste asupra României

0

Senatorul PSD Mircea Geoană consideră că preşedintele Traian Băsescu continuă „un joc de şah politic” în legătură cu situaţia de la CFR Marfă iar prelungirea incertitudinii cu privire la acest subiect are „consecinţe nefaste” asupra României, prin scăderea încrederii investitorilor că aici se poate face o privatizare „în termeni corecţi”.

„În privinţa situaţiei CFR Marfă, preşedintele continuă un joc de şah politic fără legătură cu ceea ce aşteaptă populaţia de la o instituţie fundamentală a statului. Soarta a mii de oameni angajaţi ai CFR Marfă şi problemele de siguranţă naţională nu se rezolvă prin conflicte instituţionale întreţinute în mod artificial, ci dimpotrivă. De aceea, este bine că Guvernul are un plan B pentru CFR Marfă, susţinut şi de partenerii internaţionali”, afirmă Geoană, preşedintele Comisiei parlamentare comune pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

El susţine că România este „într-o situaţie ciudată”, în care, pe de o parte, unele instituţii interne au o viziune comună cu instituţiile internaţionale pe tema CFR Marfă şi, pe de altă parte, instituţiile interne sunt în conflict pe aceeaşi temă iar aceasta este „cea mai bună dovadă a politizării” subiectului, „în principal ca urmare a intervenţiei preşedintelui”.

Vreau să atrag atenţia asupra faptului că prelungirea incertitudinii privind CFR Marfă are consecinţe nefaste asupra României, prin scăderea încrederii investitorilor români şi străini că în România se poate face o privatizare în termeni corecţi, cu protejarea locurilor de muncă. Totodată, această stare de incertitudine pune Guvernul în situaţia de a acoperi pe mai departe pierderile mari ale companiei”, mai spune Geoană.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.