Prima Academie de Vară dedicată Patrimoniului din România, la Iaşi

0

Un număr de 33 de studenţi vor participa, luni, la Prima Academie de Vară dedicată Patrimoniului din România.

Intitulat „Patrimoniu, Politici Culturale şi Mentalităţi în România postcomunistă”, la evenimentul care se va desfăşura luni, în Sala Ferdinand, de la Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’, vor fi prezenţi, potrivit unui comunicat, directorul general al Institutului Naţional al Patrimoniului (INP), Alexandru Muraru, Vasile Işan, rector al ‘Universităţii Alexandru Ioan Cuza’, Cristian Adomniţei, preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi Marius Dangă, viceprimar al municipiului Iaşi.

Acest program, organizat pentru prima dată în România, propune participanţilor o aprofundare a politicilor culturale şi impactul pe care acestea le-au avut asupra patrimoniului cultural. Accentul va fi pus pe formarea mentalităţilor, a memoriei colective şi a discursului în spaţiul public după 1989. Studenţii participanţi vor avea oportunitatea de a vizita patrimoniul UNESCO din Moldova, monumente istorice şi ecleziastice.

‘Luni vom anunţa organizarea unui alt eveniment prestigios care va atrage atenţia întregii ţări. Acesta va avea loc în toamna anului 2013, la Iaşi, capitala culturală şi simbolică a României. Ne propunem să cultivăm identitatea culturală a Romaniei, act susţinut de un proiect ambiţios care va aduce efervescenţa culturală la Iaşi’, a declarat Alexandru Muraru, director general al Institutului Naţional al Patrimoniului.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.