Bacterie în lapte: Fonterra prezintă scuze „profunde” Beijingului

0

Gigantul agroalimentar neozeelandez Fonterra a prezentat luni „scuze profunde” Chinei şi a negat orice tentativă de a ascunde problema, după ce o bacterie care poate cauza botulismul a fost descoperită în unele dintre produsele sale lactate.

„Prezentăm scuzele noastre cele mai profunde persoanelor care au fost afectate”, a declarat la Beijing patronul grupului Theo Spierings, afirmând că Fonterra a dat alertă de confirmare a contaminării.

„Noi înţelegem pe deplin îngrijorarea în rândul părinţilor. Ei au dreptate să se asigure că produsele (pe care le cumpără) sunt sănătoase„, a spus el, într-o conferinţă de presă, afirmând că grupul intenţionează să ‘testeze toate produsele care părăsesc Noua Zeelandă ca măsură de precauţie’.

Primele semne de contaminare cu bacteria amintită au apărut în urma analizelor efectuate în luna martie, dar teste suplimentare sunt necesare pentru a identifica „rădăcina problemei şi anvergura exactă” a contaminării, a spus Theo Spierings.

„Este nevoie de timp. (Testele) au confirmat (contaminarea) la 31 iulie. Şi, din câte îmi amintesc am fost informaţi (cu aceste rezultate) în aceeaşi zi şi în 24 de ore am informat aşa cum se cuvine în astfel de situaţii consumatorii şi guvernul neozeelandez”, a insistat directorul general al Fonterra.

Autoritatea de reglementare a medicamentului şi pentru alimentaţie din China a emis un ordin duminică pentru trei firme agroalimentare care utilizau loturi de zer Fonterra să-şi „suspende imediat vânzările” şi să „recheme toate produsele alimentare” ce ar putea conţine bacteria incriminată.

China, cel mai mare importator mondial de lapte, inclusiv de lapte pentru sugari, a trecut printr-o serie de scandaluri alimentare în acest domeniu, dintre care cel mai grav datează din 2008, când şase copii au murit, iar câteva sute de mii s-au îmbolnăvit din cauza laptelui cu melamină, o substanţă toxică utilizată în producţia de mase plastice. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.