Cel puţin 22 de ambasade americane închise, de teama unor atentate ale Al-Qaida

1

Ambasadele SUA din majoritatea ţărilor arabe au rămas închise duminică, precum cea din Yemen, unde măsurile de securitate au fost întărite în faţa reprezentanţelor diplomatice occidentale, de teama unor atentate ale reţelei teroriste Al-Qaida.

SUA au anunţat închiderea a cel puţin 22 de ambasade în Orientul Mijlociu, inclusiv în Israel, dar şi în Afganistan şi Bangladesh, iar Franţa, Marea Britanie şi Germania le-au urmat exemplul la Sanaa. Ambasadele acestora vor rămâne închise cel puţin pentru zilele de duminică şi luni, 5 august.

Departamentul de Stat al SUA a difuzat vineri o alertă mondială de călătorie pentru toţi cetăţenii americani, avertizând asupra riscului sporit de atentate pe care gruparea teroristă Al-Qaida le-ar putea comite în luna august, mai ales în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Washingtonul a insistat de asemenea pe ‘Peninsula Arabică’.

O reuniune la nivel înalt a avut loc sâmbătă la Casa Albă după ce preşedintele Barack Obama a „ordonat echipei sale însărcinate cu securitatea naţională să ia toate măsurile necesare pentru a-i proteja pe americani, în condiţiile unei potenţiale ameninţări ce ar putea exista sau emana din Peninsula Arabică”.

De asemenea, Interpol a lansat o alertă mondială de securitate, chemând la vigilenţă crescută toate ţările membre ale organizaţiei de cooperare poliţienească în legătură cu ameninţarea Al-Qaida care, potrivit şefului statului major american Martin Dempsey, vizează toate interesele occidentale. Este sunt ‘mai specifice’ dar ţinta exactă nu este cunoscută. ‘Ideea este să fie atacate interesele occidentale, nu doar americane’, a spus el.

Al-Qaida în Peninsula Arabică (Aqpa), bine instalată în Yemen şi foarte activă, este considerată de SUA drept aripa celei mai periculoase reţele extremiste din lume.

La Sanaa, forţele de securitate yemenite erau în stare de alertă, în faţa ambasadelor occidentale, în timp ce o dronă, probabil americană, survola capitala în mijlocul zilei, transmite AFP, citând declaraţii ale locuitorilor. Membrii forţelor speciale, înarmaţi şi susţinuţi de blindate, erau instalaţi în faţa cancelariilor SUA, Marii Britanii, Franţei şi Germaniei, dar şi în faţa reprezentanţelor celorlalte ţări, inclusiv occidentale, care aveau aproape blocate căile de acces, potrivit unui jurnalist al AFP.

Cartierul Hadda, din sudul capitalei Sanaa, unde se află mai multe ambasade şi reşedinţe diplomatice, între care cele ale Franţei, Germaniei şi Arabiei Saudite, era încercuit de forţele speciale ale Gărzii prezidenţiale.

În jurul ambasadelor americană şi britanică, din nord-estul capitalei, măsurile de securitate în vigoare de mai mulţi ani au fost întărite. „Suntem deja în stare de alertă, dar ne-am dublat atenţia„, a declarat un poliţist.

Ambasadele americane din monarhiile vecine din Golf, între care Arabia Saudită şi Kuweit, erau şi ele închise duminică, ca şi cele din numeroase alte ţări arabe, precum Algeria sau Iordania.

Astfel, la Amann, „măsurile de securitate au fost întărite în jurul ambasadei americane”, a precizat un responsabil iordanian, subliniind că nu au fost semnalate ameninţări specifice.

Închiderea ambasadei Franţei la Sanaa ar putea să dureze „mai multe zile”, a precizat preşedintele francez Francois Hollande, în timp ce Canada a decis să închidă preventiv duminică reprezentanţa sa din Dacca.

AFP relevă că există cel puţin o ameninţare concretă: într-o înregistrare postată pe forumuri jihadiste, şeful Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, a acuzat SUA că au ‘complotat’ cu armata egipteană şi minoritatea creştină coptă pentru a-l destitui pe preşedintele egiptean Mohamed Morsi.

Washingtonul conduce operaţiunile contra extremiştilor islamişti în Yemen, în special prin lansarea de bombardamente cu drone, cu acordul tacit al Sanaa. Obama a mulţumit joi preşedintelui yemenit Abd Rabbo Mansour Hadi pentru ‘cooperarea solidă’ în lupta contra acestei reţele.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. fassssssssss spune

    vrajeala de doi bani(vedeti titlul urmator); alta diversiune spurcata

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.