Expoziţia „The Human Body”, vizitată de 88.600 de persoane

0

Expoziţia „The Human Body”, găzduită de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, a fost vizitată de un număr de 88.600 de persoane.

Potrivit organizatorilor, 2.600 de vizitatori au trecut pragul expoziţiei „The Human Body” în ultimul weekend, aceştia alăturându-se celor peste 86.000 de persoane, care au vizitat expoziţia de la deschidere şi până vinerea trecută. Dintre aceştia, peste 9. 000 au fost elevi cu vârstele între 7 şi 18 ani.

Cifra a fost apreciată de Eventim drept un record absolut de vizitatori pentru circuitul muzeal român.

Directorul general al Muzeului Antipa, acad. dr. Dumitru Murariu, a afirmat că expoziţia a însemnat „aducerea în atenţia publicului a numelui instituţiei”.

„A fost un punct de atracţie. Este ceea ce aşteptau vizitatorii”, a declarat acad. Murariu, precizând că expoziţia a fost găzduită la propunerea unor români care au vizitat-o în străinătate.

Expoziţia „The Human Body” a prezentat peste 200 de exponate – corpuri umane reale (integrale sau secţiuni) care, prin disecţiile la nivelul organelor şi ţesuturilor oferă o perspectivă unică, tridimensională, fidelă, asupra a ceea ce se află sub piele, asupra miracolului corpului omenesc şi a modului în care acesta funcţionează.

Iniţial se programase ca expoziţia să fie deschisă publicului din 22 martie până pe 30 iunie, însă organizatorii au decis să prelungească programul până pe 4 august.

Exponatele au fascinat peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind prezentate în oraşe precum Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena, Oostende. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.