Năstase, despre pierderea contractului iniţial cu Bechtel: Nu-mi vine să cred

0

Fostul premier Adrian Năstase s-a arătat uimit sâmbătă seara că varianta originală a contractului încheiat cu compania Bechtel s-ar fi putut pierde, dar a sugerat că s-ar putea ajunge la textul iniţial prin eliminarea aspectelor negociate ulterior cu compania americană.

„În primul rând, poate ar trebui să spun că nu eu am semnat contractul cu Bechtel. Primul-ministru nu semnează contracte, în principiu. Aici cred că e vorba de o neînţelegere. (…) Înţeleg că a fost desecretizat. Am înţeles explicaţiile lui Şova. Şova spune următorul lucru: „acesta este textul contractului, el a fost renegociat şi sunt nişte pasaje – care bănuiesc că sunt bolduite sau trecute în alt mod, sau arătate prin actele anexă la contract”. Deci oricine vrea să vadă textul iniţial, poate să-l vadă făcând un efort pentru a da deoparte elementele care au însemnat revizuirea lui ulterioară”, a spus Adrian Năstase, la Antena 3.

El consideră că, „pe fond, analiza poate fi făcută”.

„În ceea ce priveşte „scrisoarea pierdută”, contractul pierdut, sigur că nu-mi vine să cred că un astfel de lucru se poate întâmpla în administraţie”, a adăugat Năstase.

Contractul încheiat cu compania americană Bechtel pentru autostrada Transilvania nu a fost încă publicat deoarece nu a fost găsită varianta originală, ci doar copii, a declarat miercuri ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova.

„Nu s-a reuşit la Ministerul Transporturilor să se găsească varianta originală, originalul semnat. Sunt copii, dar desecretizarea trebuie făcută pe contractul original. Colegii de la Ministerul Transporturilor mi-au spus: îl căutăm şi când îl avem îl punem pe site. Contractul desecretizat publicat, din 2006, este cel din 2003, updatat cu actele adiţionale din 2005 şi publicat în 2006. Noi am spus că trebuie să se vadă exact contractul din 2003, actele adiţionale separate şi contractul refăcut. Nu s-a găsit încă varianta originală din 2003. Avem zeci de copii. Dar desecretizarea ca să o faci, ca procedură, trebuie contractul original. Probabil o să îl găsească în câteva zile şi o să-l pună pe site”, a afirmat Şova.

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură a spus însă că nu există nicio informaţie suplimentară în contractul din 2003, care era încheiat pe un preţ fix, de 2,2 miliarde euro pentru 415 kilometri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.