Pakistan: Cel mai înalt nivel de alertă teroristă decretată la Islamabad

0

Autorităţile pakistaneze au decretat luni în capitala ţării Islamabad cel mai înalt nivel de alertă teroristă după ce au primit informaţii despre un atac în pregătire împotriva sediului forţelor aeriene, relatează luni canalul de televiziune pakistanez Geo Tv, citat de agenţia rusă de presă RIA Novosti.

Câteva unităţi ale forţelor pakistaneze de securitate au desfăşurat duminică operaţiuni în munţii situaţi la nord de Islamabad. Mai mulţi presupuşi militanţi islamişti au fost reţinuţi în urma acestui raid.

Trupele de securitate din zona montană au primit comanda să rămână pe poziţiile ocupate până la sfârşitul măsurilor pentru prevenirea ameninţării teroriste.

Poliţia din Islamabad şi-a multiplicat numărul patrulelor pe străzile capitalei, sporind securitatea din jurul instituţiilor guvernamentale şi de stat, precum şi în locurile dens populate şi circulate şi la obiectivele de infrastructură.

După cum a declarat un oficial al poliţiei, măsurile de securitate suplimentare sunt legate de informaţiile privind un atac ce s-ar pregăti împotriva sediului forţelor militare aeriene, în contextul apropierii festivalului tradiţional musulman Eid ul Fitr, care marchează sfârşitul lunii sfinte a Ramadanului.

La sfârşitul lunii iulie, un comando din 100 de militanţi ai mişcării radical-islamiste Tehrik-i-Taliban Pakistan (TTP, Mişcarea talibanilor din Pakistan) a lansat un atac împotriva unei închisori din Dera Ismail Khann (nord-est), facilitând evadarea a circa 300 de deţinuţi, dintre care mai mult de 30 erau combatanţi islamişti.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.