Gradul de absorbţie pe POS Mediu a crescut la 17%

0

Gradul de absorbţie a fondurilor europene pe Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu a ajuns la aproape 17%, în primele şapte luni ale anului, comparativ cu decembrie 2012, când înregistra cu nouă procente mai puţin, arată datele oficiale ale Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC).

Gradul de absorbţie a fondurilor Uniunii Europene a atins, până în acest moment, 16,94%, în raport cu alocarea de la nivel european pentru perioada 2007-2013, reprezentând o creştere de peste 9% faţă de luna decembrie 2012.

Totodată, în perioada ianuarie – iulie 2013, Autoritatea de Management POS Mediu are aprobate un număr de 84 de proiecte, cu o valoare totală de 532.789.215 de euro.

Din totalul acestor proiecte, cea mai mare valoare a fost aprobată Protecţiei împotriva inundaţiilor (Axa 5, cinci proiecte), cu o valoare totală de 265.278.524 euro, fiind urmată de Managementul deşeurilor (Axa 2, patru proiecte de 189.337.166 euro) şi Protecţia Naturii (Axa 4, 66 proiecte a 93.190.445 euro).

De asemenea, pe Axa 1 Apă-apă uzată a primit o finanţare de 15.548.113 euro pentru un singur proiect, iar pe Axa 6 – Asistenţa tehnică, nouă proiecte în valoare de 531.194 euro.

Potrivit MMSC, tot în perioada ianuarie – iulie 2013, au fost semnate contracte de finanţare pentru 59 de proiecte, dintre care: pentru Axa 1 şi Axa 2 – câte două proiecte, Axa 4 – un număr de 42 proiecte, Axa 5 (patru proiecte) şi Axa 6 (nouă proiecte).(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.