Primul hamburger creat în laborator are textura cărnii, dar nu are aroma celui natural

0

Doi voluntari care au participat la degustarea unui hamburger produs în laborator din carne realizată pe bază de celule stem au afirmat noul produs are textura cărnii, dar nu este gustos din cauza lipsei grăsimii, relatează lui Associated Press.

Omul de ştiinţă olandez Mark Post, a cărui echipă de la Universitatea din Maastricht a produs noul burger, şi-a exprimat speranţa că prepararea cărnii în laboratoare ar putea fi în cele din urmă o sursă de hrană pentru oameni şi să contribuie la schimbarea climei, obiectiv aflat la mulţi ani distanţă de a fi dus la îndeplinire, în cel mai bun caz.

La rândul său, Serghei Brin, cofondator al Google, a apărut într-un video transmis cu ocazia degustării şi a anunţat că a finanţat proiectul cu 250.000-330.000 de dolari, deoarece este preocupat de protejarea animalelor.

„Aş spune că seamănă cu carnea. Nu are sare şi piper”, a afirmat nutriţionistul austriac Hanni Ruetzler, unul dintre degustătorii voluntari ai produsului. ‘Se simte absenţa grăsimii, dar în rest seamănă la gust cu un hamburger obişnuit’, a declarat de asemenea ziaristul american Josh Schonwald. El a adăugat că rareori a mai mâncat un hamburger, după cum a procedat luni, ‘fără ketchup sau ceapă, ardei iute mexican sau bacon”.

Degustarea de luni, ce survine după cinci ani de cercetare, este un pas important în transformarea cărnii preparate în laborator într-un fenomen culinar. Post a numit acest experiment ‘un început bun’, în timp ce Brin şi-a exprimat mari speranţe pentru evoluţia tehnologiei în domeniu.

„Încercăm să creăm primul hamburger din carne de vită în laborator. De aici sunt încrezător că putem avansa foarte repede”, a afirmat el, potrivit înregistrării video. Post a subliniat că este foarte important ca hamburgerul să „arate şi să aibă gustul unuia real”.

În pofida preocupărilor pentru gust, cercetătorii afirmă că acesta poate fi ameliorat. ‘Gustul este cea mai puţin importantă problemă din moment ce acesta poate fi controlat lăsând unele dintre celulele stem să se dezvolte în celule de grăsime’, a afirmat Stig Omholt, director la departamentul de biotehnologie de la Norwegian University of Life Sciences /Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii/. Adăugarea de grăsime la hamburgeri în acest mod ar fi probabil un procedeu mai sănătos decât obţinerea acesteia natural din carne, a afirmat Omholt, înaintea testului de luni.

Post şi colegii săi au fabricat carnea pentru hamburger din celule obţinute din muşchi de carne organică. Celulele au fost introduse în soluţie nutritivă pentru a le ajuta să se dezvolte în ţesut muscular, dezvoltându-se în mici fibre de carne.

Aproximativ 20.000 de fibre au fost necesare pentru a face o singură bucată de hamburger de 140 de grame, care – pentru degustarea de luni – a mai conţinut cu sare, praf de ouă, miez de pâine, suc de sfeclă roşie şi şofran.

„Sunt vegetarian, dar aş fi primul dispus să încerc aşa ceva”, a afirmat Jonathan Garlick, un cercetător în celule stem la Tufts University School of Dental Medicine, din Boston. El a folosit tehnici similare pentru ‘a fabrica’ piele umană, dar nu a fost implicat în cercetarea referitoare la hamburger.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.