Ţările din UE nu au importat produse contaminate cu bacteria care provoacă botulism

0

Ţările din Uniunea Europeană nu au importat din Noua Zeelandă produse lactate contaminate cu bacteria ce poate cauza botulism, a declarat luni pentru EFE purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Frederic Vincent.

Faptul că în spaţiul UE nu au ajuns loturi cu produse contaminate face să nu existe nevoia luării de măsuri de precauţie pentru moment, deşi Comisia şi autorităţile din Noua Zeelandă rămân în contact, a precizat oficialul european.

Potrivit acestuia, serviciile Comisiei au analizat recent împreună cu autorităţile din Noua Zeelandă situaţia apărută în contextul scandalului alimentar.

China a cerut la sfârşitul săptămânii companiilor chineze care importă produse lactate de la compania Fonterra din Noua Zeelandă să le retragă imediat de pe piaţă, existând pericolul de a fi contaminate. De asemenea, autorităţile din Rusia, China şi Thailanda au dispus retragerea de la vânzare a laptelui pudră de provenienţă neozeelandeză.

Fonterra, unul dintre cei mai mari exportatori de produse lactate din lume, a prezentat scuze, luni, Beijingului pentru contaminarea unora dintre produsele sale.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.