Nu vor mai exista ziare tipărite în 20 de ani, a declarat Jeff Bezos, înainte de a cumpăra Washington Post

0

Presa tipărită va muri în 20 de ani, susţinea într-un interviu în 2012 patronul magazinului online Amazon, Jeff Bezos, care a cumpărat luni The Washington Post pentru 250 de milioane de dolari, relatează site-ul TechCrunch, dedicat ştirilor şi noutăţilor din tehnologie.

„De un lucru sunt sigur: nu vor mai exista ziare tipărite în douăzeci de ani. Poate vor exista ca produse de lux, în unele hoteluri, care doresc să le ofere ca pe un serviciu extravagant”, a explicat la acel moment Bezos, într-un amplu interviu acordat ziarului german Berliner Zeitung.

Este o perioadă destul de lungă (dacă ne gândim la ce s-a întâmplat în tehnologie din 1993), dar este un indiciu că Bezos ar putea exercita presiuni asupra noului său ziar pentru a accelera renunţarea la ediţia sa tipărită, comentează TechCrunch.

În ultimul trimestru, potrivit Wall Street Journal, divizia tipărită a Washington Post a înregistrat un declin de 4% în venituri, în timp ce veniturile obţinute din publicarea online – cea mai mare parte de la site-ul Washingtonpost.com şi din proprietatea asupra publicaţiei on-line Slate, au crescut cu 8%, la o cifră de 25,8 milioane de dolari.

Poate cel mai important, Bezos a afirmat că, „pe internet, oamenii nu plătesc pentru ştiri şi este prea târziu pentru ca acest lucru să se schimbe”. În luna martie, Washington Post a introdus o taxă pentru utilizatorii care accesează peste 20 de articole pe lună. Pe de altă parte, deşi Bezos nu se poate amesteca în politica editorială, rolul său de proprietar este de a avea grijă de profitabilitatea ziarului. Dacă Bezos crede că introducerea unei plăţi este greşită, am putea vedea Washington Post renunţând la ea, comentează articolul apărut pe TechCrunch.

Pe de altă parte, Bezos nu crede că tableta Kindle (produs de Amazon) a fost salvarea ziarelor, deoarece, susţine acesta, „problema este că mulţi cititori preferă încă versiunea tipărită”. Va exista o perioadă de tranziţie semnificativă în care editorii vor avea nevoie atât de versiunea online, cât şi de cea tipărită, susţine TechCrunch.

„Noi [Amazon] ne-am dat seama că oamenii sunt dispuşi să plătească pentru abonamentele la ziare pe tablete. În viitorul apropiat, fiecare casă va avea mai multe tablete. Această situaţie va deveni regula şi ea va oferi un impuls şi ziarelor”, a explicat Bezos pentru ziarul german.

Sunt curios să văd cum va aplica Bezos aceste idei la ziarul său nou-cumpărat. Ori asta, ori îşi va ‘clarifica’ cuvintele foarte curând, scrie semnatarul articolului din TechCrunch, Gregory Ferenstein. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.