Curtea de apel din Oregon (SUA): Sfântul Scaun nu este responsabil pentru abuzurile sexuale ale preoţilor

0

O sentinţă emisă în SUA consideră că Sfântul Scaun nu poate fi acuzat de responsabilitate directă în cazurile de abuzuri sexuale comise de vreun membru al clerului din întreaga lume, potrivit informaţiilor difuzate de Radio Vatican în ediţia digitală din limba engleză, citat joi de ziarul El Mundo.

Curtea de apel din Oregon a respins luni o inculpare depusă în 2002 privind presupusa responsabilitate a Sfântului Scaun într-un caz de abuz sexual. Faptele se referă la un preot irlandez denunţat pentru abuz sexual asupra unui minor în 1965 şi pe care Sfântul Scaun l-a caterisit la câteva săptămâni după ce ordinul său a informat despre cele întâmplate.

Recursul prezentat de preot şi respins de tribunalul american se baza pe principiul că Sfântul Scaun este informat direct şi are controlul asupra tuturor preoţilor din lume, motiv pentru care trebuie să fie acuzat de responsabilitate directă în cazurile dovedite de abuz sexual din partea oricărui membru al clerului. Totuşi, cazul a fost respins de Curtea de Apel din Oregon, care a considerat greşită această premisă.

De fapt, aşa cum explică avocatul Sfântului Scaun, Jeffrey S. Lena, într-un comunicat al postului Radio Vatican, preoţii se află sub controlul direct al superiorilor lor religioşi, dar nu sunt ‘angajaţi’ ai Sfântului Scaun, cum este cazul într-o companie. Pe de altă parte, nu este adevărat că Sfântul Scaun primeşte şi deţine informaţii privind toţi preoţii din întreaga lume.

Într-un interviu ulterior acordat postului Radio Vatican, avocatul Lena a asigurat că s-a dorit să se compare Biserica Catolică cu o mare companie, avându-l în frunte pe Papă, şi s-a avut în vedere că singura măsură luată de Sfântului Scaun a fost de a caterisi inculpatul după ce a fost informat despre fapte şi cum ceruseră superiorii săi religioşi.

Avocatul a amintit că au mai existat două sentinţe similare în SUA – cazurile O’Bryan, din Kentucky, şi John Doe 16, cunoscut drept cazul Murphy, din Wisconsin – în care au fost respinse ambele apeluri, care încercau să facă să prevaleze principii similare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.