România, departe de media europeană la colectarea şi tratarea apelor reziduale

0

Uniunea Europeană a înregistrat o serie de îmbunătăţiri în ceea ce priveşte colectarea şi tratarea apelor reziduale, în pofida menţinerii unor disparităţi importante între statele membre, România situându-se cu mult sub media comunitară la acest capitol.

Potrivit raportului Comisiei Europene privind tratarea apelor reziduale în UE, la un număr total de 2.390 de localităţi din România luate în considerare, există 544 de sisteme de colectare (ce acoperă nevoile a 51% din populaţie), 270 de unităţi de tratare secundară a apelor reziduale (ce deservesc 31% din populaţie) şi 30 de unităţi ce realizează tratarea mai riguroasă a apelor reziduale (deservind 6,5% din populaţie), relevă un comunicat al Reprezentanţei CE în România.

În termeni comparativi, procentele relevante la nivelul mediei UE sunt 94% – 82% – 77%. România se află încă în perioada de tranziţie în acest domeniu, se arată în comunicat.

Statele cu rezultate deosebite în acest domeniu, precum Austria, Germania şi Olanda, respectă în mare măsură standardele minime stabilite de UE cu privire la tratarea apelor reziduale, alte câteva state membre având rezultate foarte apropiate. Statele membre mai noi, care au pornit de la un nivel de bază mai modest, şi-au îmbunătăţit şi ele, în general, practicile de colectare şi tratare a apelor reziduale, în pofida ratelor mai mici de conformare, notează raportul CE.

Potrivit executivului UE, aceste progrese au fost realizate cu un ajutor important pentru investiţii din partea UE, în valoare de 14,3 miliarde euro pentru perioada 2007-2013.

„Tratarea apelor reziduale constituie un test fundamental pentru societate: avem grijă să curăţăm murdăria pe care o generăm sau poluăm mediul de care depindem? Constat cu bucurie că tendinţele în materie de tratare a apelor reziduale sunt pe drumul cel bun şi că acţiunile Comisiei, care îmbină sprijinul financiar şi, când este cazul, acţiuni judiciare drastice, aduc beneficii cetăţenilor Europei”, a precizat, într-un comunicat, comisarul european pentru Mediu, Janez Potocnik.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.