Macovei: Propunerile aleşilor locali ai USL de modificare a legii ANI periclitează şansele României de aderare la Schengen

0

Europarlamentarul PDL Monica Macovei susţine, joi, într-un comunicat, că propunerile aleşilor USL de modificare a legii Agenţiei Naţionale de Integritate periclitează şansele României de a intra în Schengen şi încalcă rigorile Comisiei Europene.

„Primarii şi consilierii USL poftesc la funcţii în consilii de administraţie şi AGA ale regiilor şi societăţilor cu capital majoritar de stat. Visul baronilor locali ai USL nu poate fi împlinit decât prin modificarea legii ANI. Ironia face ca ultima propunere de măcelărire a Agenţiei de Integritate vine chiar din fief-ul lui Constantin Nicolescu, acuzat de fapte de corupţie în legătură cu utilizarea fondurilor europene. Prefectura Argeş îi cheamă în ajutor pe parlamentarii USL să modifice legea ANI, astfel încât primarii şi consilierii să nu mai fie declaraţi incompatibili dacă fac parte din consilii de administraţie sau din adunări generale ale acţionarilor ale unor companii şi regii autonome. (…) Solicitările aleşilor locali ai USL arată dispreţul pe care îl au faţă de angajamentele pe care România şi le-a luat în relaţia cu Uniunea Europeană şi că sunt dispuşi să calce în picioare şi MCV, şi şansele României de a intra în Schengen, şi rigorile Comisiei Europene”, afirmă europarlamentarul PDL.

Monica Macovei adăugă căincompatibilitatea este evidentă şi trebuie să rămână”.

„Dacă un primar sau consilier face parte din Consiliul de Administraţie al unei companii care furnizează energie termică, de exemplu, cu care Primăria are contracte, nu ştim niciodată ale cui interese le reprezintă primarul sau consilierul: ale Primăriei, adică ale cetăţenilor care au interesul unui preţ mai mic la căldură? Sau ale societăţii care furnizează energie termică şi care vrea profit cât mai mare?”, afirmă europarlamentarul PDL.

Monica Macovei mai susţine că pornirea politicienilor USL împotriva ANI vine „nu numai din faptul că aceasta este din ce în ce mai performantă (dovadă stă şi faptul că ANI a declarat incompatibili 108 aleşi locali), ci şi pentru că prezenţa ANI le blochează accesul la banii pe care îi primesc din CA sau AGA ale companiilor şi regiilor autonome – de energie termică, apă şi canal, transport, salubritate etc.”.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.