MFP: Cererile de finanţare pentru ajutoarele de minimis se înregistrează online începând din 16 august

0

Cererile de acord pentru finanţare pe schema de ajutor de minimis vor fi înregistrate online, în perioada 16 august – 31 octombrie, de luni până vineri, între orele 08:30 – 17:00, în limita bugetului anual alocat schemei de 400 milioane lei, precizează un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

MFP a publicat pe site procedura de înregistrare online a cererilor de acord pentru finanţare pe schema de ajutor de minimis. După epuizarea bugetului anual alocat schemei, sistemul informatic va respinge cererile de înregistrare online.

Potrivit MFP, după completarea cererii si parcurgerea timpului necesar pentru procesarea/verificarea informaţiilor, până la sfârşitul zilei, sistemul va pune la dispoziţie o recipisa de înregistrare a cererii care va conţine toate datele transmise de întreprindere – ziua, ora, minutul şi secunda la care a fost înregistrată online cererea de acord pentru finanţare, precum şi informaţii privind perioada în care se poate depune/transmite la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice cererea de acord pentru finanţare însoţită de documentele justificative.

În urma validării înregistrării on-line a cererilor de acord pentru finanţare, firmele trebuie să le depună, însoţite de documentele justificative, sau să le transmită prin poştă sau alte servicii de curierat la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice.

MFP va publica zilnic, la ora 10:30, pe pagina web, lista cererilor de acord pentru finanţare înregistrate on-line până la finele zilei anterioare.

Legislaţia privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii (HG 274/2013) a fost modificată recent, în urma discuţiilor cu reprezentanţii mediului de afaceri.

Principalele modificări vizează extinderea cheltuielilor considerate eligibile prin includerea cheltuielilor legate de realizarea şi achiziţia de construcţii având ca destinaţie prestarea altor servicii, eliminarea obligativităţii demonstrării eficienţei economice a întreprinderii solicitante de ajutor de minimis – în următorii 3 ani de la finalizarea investiţiei – prin încadrarea în indicatorii prevăzuţi în cadrul studiului tehnico-economic, lărgirea sferei de documente care atestă dreptul pe care îl are întreprinderea solicitantă de ajutor de minimis asupra terenului, în cazul realizării de construcţii, şi asupra construcţiilor care reprezintă locaţia realizării investiţiei, în cazul achiziţionării de echipamente.

De asemenea, a fost modificat şi Ghidul solicitantului. Cele mai importante modificări se referă la actualizarea în conformitate cu modificările actului normativ, introducerea procedurii de înregistrare on-line a cererilor de acord pentru finanţare, urmând ca ulterior validării înregistrărilor, cererile de acord pentru finanţare, însoţite de documentele justificative, să se depună sau să se transmită prin poştă sau alte servicii de curierat la Registratura generală a Ministerului Finanţelor, stabilirea criteriilor de selecţie a cererilor de acord pentru finanţare, în vederea asigurării transparenţei procesului de soluţionare.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.