Remus Pricopie: Decizia de a reforma manualele rămâne fermă, iar calendarul stabilit va fi respectat

0

Decizia Ministerului Educaţiei Naţionale de a realiza reforma manualelor rămâne fermă, iar calendarul stabilit în urma dialogului social, la care au luat parte şi reprezentanţii editorilor, va fi respectat, a declarat joi ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit demnitarului, reforma manualelor este parte a procesului de modernizare a sistemului de învăţământ românesc şi presupune atât actualizarea conţinutului, în conformitate cu planul-cadru de învăţământ, cât şi introducerea alternativei manualelor digitale.

„Aceste schimbări, ignorate în ultimii ani, deşi au fost solicitate insistent atât de profesori, cât şi de părinţi şi elevi, vor fi realizate gradual ţinându-se cont de resursele disponibile şi de nevoia de a asigura predictibilitate politicilor educaţionale. Reamintesc că, în perioada mai-iulie, am lansat în dezbatere publică Metodologia de realizare a manualelor pentru clasa I şi a II-a. La momentul respectiv am înţeles opoziţia unora dintre editori, care au reclamat faptul că nu au timp să tipărească noile manuale. Prin urmare, din respect pentru partenerii de dialog, am decis să prelungim cu 6 luni perioada până la care să fie gata manualele. În acest moment, suntem în calendarul stabilit, urmând ca până la 1 septembrie să se redacteze forma finală a metodologiei, formă care va integra şi observaţiile venite din partea partenerilor de dialog social. Prin urmare, nu există nici o întârziere faţă de cele stabilite anterior”, a afirmat Pricopie.

El a spus că în acest sens Ministerul Educaţiei Naţionale are o relaţie foarte bună de consultare şi colaborare cu profesorii, cu părinţii şi cu elevii.

În opinia reprezentantului MEN, lipsa voinţei, blocajele politice şi uneori interesele financiare ale unor actori implicaţi în proces nu au permis până acum o modernizare a manualelor.

„Lucrurile însă se vor schimba. Educaţia nu poate sta în loc din motive ce nu au nici o legătură cu interesele elevilor, ale şcolii şi ale societăţii în ansamblul său”, a conchis ministrul Educaţiei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.