Cetatea de la Alba Iulia

0

În inima oraşului Alba Iulia, se poate vedea astăzi o falnică cetate în care odinioară s-a scris o parte din istorie. Frumuseţea sa este de nedescris în cuvinte, însă un lucru este cert: aici întoarcerea în timp este posibilă şi de neuitat. Cetatea Alba este înscrisă între cele 7 minuni ale României, un simbol pentru noi toţi, dovada vie a unităţii românilor.

  • Construită de 20.000 de iobagi

Fortăreaţa a fost construită între anii 1715-1738, în contextul instaurării în Transilvania a stăpânirii habsburgice, având rol de protecţie şi apărare împotriva turcilor. Metodele de construcţie şi fortificare ale cetăţii erau cele mai noi de la vremea respectivă, cu bastioane concepute de arhitectul şi mareşalul francez Vauban.

Deosebit de frumos şi interesant este faptul că fortăreaţa s-a ridicat pe un deal numit Dealul Citadelei, în jurul căruia s-a dezvoltat şi Alba Iulia, astăzi cetatea fiind, ca şi localizare, chiar în centrul oraşului. Iar cetatea stă ridicată ca pe un tron în mijlocul Alba Iuliei, având acelaşi rol de protecţie ca şi altădată, înconjurată de pereţi foarte înalţi care ascund foarte bine interiorul cetăţii.

Cetatea Alba Carolina a fost construită peste alte două cetăţi fortificate vechi, şi anume Castrul Roman al Legiunii a XIII-a Gemina şi Cetatea Medievală Bălgrad. Costurile de construcţie au fost enorme, iar la ridicarea fortăreţei au muncit 20.000 de iobagi români aduşi din toată Transilvania. Dar efortul lor s-a meritat din plin, din mâinile lor ieşind o adevărată comoară care impresionează şi astăzi.

  • Străjuită de 6 porţi

Planul cetăţii a fost trasat prin prezenţa a 6 porţi, 3 spre est şi 3 spre vest. Porţile străjuiesc şi astăzi cetatea şi sunt elemente deosebit de importante din toată construcţia.  Sunt împodobite cu statui şi reliefuri inspirate din faptele eroilor antici şi din războaiele austro-turce. Fiecare poartă are povestea şi frumuseţea ei dominantă, iar astăzi este extrem de cunoscut din punct de vedere turistic Traseul Porţilor Cetăţii.

Aici, la Cetatea Alba Carolina pot fi descoperite şi explorate diverse monumente ascunse în sânul ei, cu poveşti frumoase şi care te fac să te întorci pentru o clipă în timp. Caponiera are forma unei galerii şi străbate zidul dintre două bastioane, iar astăzi în ea se află camerele de gardă ale corpului de artilerie.

Traseul celor Trei Fortificaţii este un element al cetăţii denumit astfel deoarece prezintă vizitatorilor vestigiile a trei fortificaţii, din epoci diferite, construite succesiv pe aceeaşi locaţie, fiecare incluzând-o pe cealaltă. Începând de la Castul Roman, apoi Cetatea Medievală şi sfârşind în cea mai minunată operă de artă: Cetatea Alba Carolina.

O altă atracţie a cetăţii este Platforma de artilerie, unde se găsesc trei turnuri de epocă funcţionale care pot fi văzute în timp ce sunt puse la treabă, şi anume executând o salvă de onor în cinstea drapelului oraşului, care este arborat pe zidul cetăţii, evenimentul acesta având loc în fiecare sâmbătă la ora 12:00.

Alte monumente şi, în acelaşi timp, atracţii turistice sunt: Bastionul Saşilor, Poarta Monetăriei Principatului Transilvaniei, Poarta de sud a Castrului Roman, Sala Armelor, Obeliscul, Celula lui Horea, Temniţa, Locul de supliciu. Tot aici se găsesc două catedrale ale cetăţii, trei palate, o bibliotecă de o valoare deosebită dată de colecţiile ce le adăposteşte, Muzeul Naţional al Unirii, Sala Unirii, toate aşteptând cu braţele deschise pe oricine doreşte să le descopere.

Cel mai impresionant lucru ce se petrece astăzi la Cetatea Alba Carolina este Ceremonialul Schimbului de Gardă, ce are loc zilnic, la ora 12:00 (în week-end şi la ora 21:30) spre deliciul localnicilor sau turiştilor, care se adună aici dornici să vadă un spectacol unic şi de-a dreptul impresionant. Acest eveniment punctează viaţa ce avea loc odinioară între zidurile cetăţii vechi de sute de ani.

Acest eveniment unic constă într-un marş al soldaţilor îmbrăcaţi cu uniforme identice cu cele purtate de armata austriacă în perioada medievală, având în frunte comandantul care vorbeşte şi dă ordine soldaţilor. Ceremonialul durează 10 minute. Trei dintre soldaţi sunt călare pe cal, iar ceilalţi care sunt pe jos, purtând steaguri şi suliţe în mână. Doi dintre ei au tobe în care bat spre a da un efect de solemnitate momentului.  

Cetatea Alba Carolina este fără niciun dubiu un loc în care fiecare român ar trebui să ajungă, cel puţin odată, spre a descoperi o cetate unică, de o frumuseţe spectaculoasă, în care timpul se întoarce în epocile străvechi.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.