Cel mai căutat criminal de război din lume, ungurul Laszlo Csatari, a murit într-un spital

0

Cel mai căutat criminal de război nazist din lume, ungurul Laszlo Csatari, a murit la 99 de ani, într-un spital din Budapesta, a anunţat avocatul său, Gabor Horvath, relatează luni AFP.

 Decesul a survenit sâmbătă, ca urmare a unei pneumonii.

Laszlo Csatari, care se afla iniţial în arest la domiciliul său din Budapesta, în aşteptarea procesului, era urmărit în justiţie pentru ‘crime împotriva umanităţii’, în special deportarea către lagărele de exterminare nazistă a aproximativ 15.000 de evrei deţinuţi în ghetoul din Kosice, în Slovacia, în timpul celui de-al doilea război mondial, între 1941 şi 1944.

În acea perioadă, Kosice se afla sub administraţia Ungariei, aliat al Germaniei naziste. ‘ Laszlo Csatari a murit sâmbătă dimineaţa la spitalul unde era îngrijit pentru probleme intestinale şi în cele din urmă s-a îmbolnăvit de pneumonie’, a precizat avocatul.

Laszlo Csatari a fost arestat la Budapesta în iulie 2012, el fiind în fruntea listei cu cei mai căutaţi criminali de război nazişti de către Centrul Simon Wiesenthal din Ierusalim. Csatari a negat acuzaţiile ce i s-au adus.

La peste un an de la arestare, obstacole juridice au făcut ca Laszlo Csatari să nu compară pe banca acuzaţilor pe teritoriul slovac. Condamnat la moarte în contumacie, în 1948, la Kosice, pe atunci parte a Cehoslovaciei, Csatari s-a refugiat în Canada unde şi-a câştigat existenţa ca vânzător de obiecte de artă.

În 1995, autorităţile canadiene au descoperit adevărata lui identitate. Csatari s-a refugiat în Ungaria, unde a rămas până la arestarea sa. Tribunalul din Kosice a comutat în aprilie 2013 pedeapsa cu moartea în pedeapsă cu închisoare pe viaţă – pedeapsa cu moartea fiind abolită în Slovacia, ceea ce a deschis calea spre extrădare cerută de Bratislava. Justiţia slovacă stabilise pentru 26 septembrie data procesului.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.