Lancia, Lexus şi Jaguar conduc în topul înmatriculărilor noi de mărci auto rare din România, în S1

0

Mărcile Lancia, Lexus şi Jaguar ocupă primele trei locuri în ierarhia autovehiculelor rare nou înmatriculate în România, în primele şase luni ale anului, arată datele oficiale ale Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/, publicate pe propria pagină de internet.

Astfel, în perioada ianuarie-iunie 2013, un număr de 16 români au optat pentru marca Lancia, în aprilie şi mai fiind înmatriculate cele mai multe exemplare, respectiv câte patru.

Pe locul următor s-a clasat modelul Lexus, cu 15 unităţi nou înmatriculate în România, dintre care opt exemplare cu fost consemnate numai în ianuarie.

Podiumul este încheiat de posesorii de Jaguar, cu 14 unităţi (câte cinci înregistrate în lunile ianuarie şi iunie), iar imediat după aceea, însă la distanţă semnificativă, se află mărcile Bentley, JEEP şi Subaru, cu câte şase exemplare.

Conform statisticii oficiale, în primul semestru al anului, au fost înmatriculate câte cinci exemplare noi de Ferrari şi smart, în timp ce modelele Maserati şi Lada sunt consemnate cu câte patru unităţi.

Pe lista mărcilor rare nou înregistrate la DRPCIV se mai află, în primele şase luni ale anului 2013: Infiniti şi Alfa Romeo (câte trei exemplare), Quattro, ARO, Aston Martin şi Cadillac (câte două unităţi), şi Lamborghini, Daewoo, GWM şi Bufori (de la Bufori Motor Car Malaesia) – cu câte o unitate.

La sfârşitul anului trecut, parcul auto naţional era de 4.485.148 unităţi, din care 31,6% aparţinea mărcii Dacia, urmată de mărcile germane Volkswagen şi Opel, potrivit Direcţiei de Înmatriculări. Practic, în intervalul 2008-2012, s-a înregistrat o creştere de 27% a parcului auto din România, media anuală fiind de 6%.

Din totalul consemnat, mai mult de jumătate dintre maşini (55%) erau mai vechi de 10 ani, în paralel observându-se un proces de învechire continuă a parcului auto (de la 10 la 12 ani).

Oraşul cu cele mai multe maşini mai vechi de zece ani în parcul auto este Bucureşti, cu peste 400.000 de unităţi.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.