Un puternic taifun a lovit Filipine

0

Un puternic taifun, Utor, a ajuns luni dimineaţă, 12 august, pe coastele statului Filipine, cel mai violent din acest sezon care loveşte arhipelagul, iar 23 de persoane au fost date dispărute, transmit AFP şi AP.

Dispăruţii sunt cu toţii pescari plecaţi în acest weekend în largul coastei insulei principale, Luzon, care a fost măturată de taifun, a indicat şeful agenţiei pentru catastrofe naturale.

Taifunul Utor este însoţit de ploi torenţiale şi vânturi de până la 200 de km pe oră. În cursul dimineţii, taifunul se afla deasupra proviniciei Nueva Vizcaya şi urmează să se îndrepte spre Marea Chinei Meridioanele în cursul zilei, pentru a ajunge miercuri în regiunea Guangdong din China.

Ploi puternice s-au abătut asupra capitalei, Manila, la 250 de km spre sud, însă nu au fost înregistrate inundaţii. Majoritatea şcolilor din oraş vor rămâne totuşi închise luni. Cursurile au fost suspendate de altfel în toate localităţile aflate în calea taifunului, iar mai multe zboruri interne au fost anulate.

Statul Filipine se află în calea taifunurilor şi se confruntă anual cu circa 20 de astfel de fenomene, dintre care unele lasă în urmă sute de victime. În luna decembrie, taifunul Bopha s-a soldat cu circa 2.000 de morţi din cauza inundaţiilor şi a alunecărilor de teren din insula Mindanao (sud), parte a arhipelagului care se află de obicei în afara traiectoriei furtunilor violente.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.