Cele două unităţi de la Cernavodă au produs 6,6 milioane MWh, în primele şapte luni din 2013

0

Cele două unităţi ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă au produs, în primele şapte luni ale acestui an, o cantitate de energie electrică de peste 6,66 milioane MWh, din care 6,133 milioane MWh au fost livraţi în Sistemul Energetic Naţional, conform datelor publicate pe site-ul Nuclearelectrica.

Unitatea 1 a produs, în primele şapte luni din 2013, 3,597 milioane MWh şi a livrat 3,306 milioane MWh, înregistrând un factor mediu de capacitate de 100,56%, iar Unitatea 2 a produs 3,062 milioane MWh şi a livrat 2,826 milioane MWh, având un factor mediu de capacitate de 85,56%.

De la punerea în funcţiune până la finele lui iulie 2013, cele două unităţi ale centralei nuclearelectrice au produs circa 125,91 milioane MWh şi au livrat în sistem 116,12 milioane MWh.

Consumul de energie nucleară al României a fost anul trecut de 2,6 milioane tone echivalent petrol, reprezentând 0,5% din cel mondial, conform statisticilor companiei petroliere British Petroleum.

Consumul de energie nucleară a scăzut în 2012, în România, cu 2,7% faţă de anul precedent, fiind însă mai mult decât dublu faţă de cel din 2002, când a totalizat 1,2 milioane tep.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.