Filipine: Zeci de mii persoane au rămas fără un acoperiş deasupra capului după trecerea taifunului Utor

0

Zeci de mii de persoane din nordul Insulelor Filipine nu mai aveau un acoperiş deasupra capului marţi, la o zi de la trecerea taifunului Utor, cel mai violent al sezonului din arhipelag, în timp ce echipele de intervenţie încercau să ajungă la căminele rupte de restul lumii, transmite France Presse.

 Cel mai recent bilanţ comunicat de guvern vorbeşte despre doi morţi şi 11 dispăruţi, adică un bilanţ revizuit în scădere prin raport cu luni, când 23 de persoane erau date dispărute.

‘Arborii au căzut, acoperişurile au fost smulse şi stâlpii electrici s-au prăbuşit’, a declarat Reynaldo Balido, purtător de cuvânt al Consiliului de gestionare a catastrofelor naturale, descriind situaţia din mai multe oraşe de coastă şi sate de munte din nordul celei mai importante insule din arhipelag, Luzon.

Salvatorii încercau marţi să ajungă în trei oraşe din provincia Aurora, pe coasta de est din Luzon, toate trei fiind situate pe traiectoria taifunului Utor, cel mai violent care a lovit Filipinele în acest sezon. Localităţile, ce regrupează în total 45.000 de persoane, au fost tăiate de restul lumii marţi dimineaţă, adică la 24 de ore după trecerea furtunii.

Peste 90% din clădirile din oraşul Casiguran au fost distruse, potrivit primarului local, a anunţat Elson Egargue, însărcinat cu gestionarea pagubelor provocate de catastrofe naturale în provincia Aurora. Dar autorităţile locale nu au semnalat nicio victimă. ‘Aceste aşezări sunt obişnuite cu taifunele şi sperăm deci că ele au putut rezista şi au putut evita pierderile de vieţi omeneşti’, a explicat Reynaldo Balido.

Conform autorităţilor naţionale, Utor a distrus în nordul Luzon circa 1.500 de locuinţe, ceea ce a făcut ca 30.000 de persoane să se adăpostească în refugii improvizate. Acest bilanţ nu ţine cont însă de pagubele provocate în provincia Aurora, unde porţiuni extinse sunt inaccesibile.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.