Guvernul italian aprobă noi măsuri de reducere a cheltuielilor publice

0

Guvernul de coaliţie italian condus de Enrico Letta a aprobat, luni, noi măsuri de reducere a cheltuielilor publice, prin diminuarea flotei de vehicule aflate în serviciul administraţiei şi vânzarea a trei din cele zece avioane de care aceasta dispune, transmite EFE.

Letta a informat despre aceste măsuri într-o conferinţă de presă, în care a explicat că s-a decis ‘o ulterioară reducere cu 25% a vehiculelor aflate în serviciul preşedinţiei guvernului’. De asemenea, vor fi reduse ‘cu peste o jumătate’ deplasările cu avionul efectuate de reprezentanţii statului, a precizat şeful executivului italian, care a mai anunţat şi vânzarea a trei din cele 10 avioane ale administraţiei (un Airbus 319 şi două aeronave Falcon 900).

Potrivit oficialului italian, fondurile vor merge la Protecţia civilă, pentru întărirea flotei de aparate Canadair de luptă contra incendiilor forestiere, instituţie care a fost grav afectată de tăierile anterioare.

Folosirea maşinilor oficiale a fost unul dintre domeniile în care au intervenit şi guvernele anterioare conduse de conservatorul Silvio Berlusconi şi tehnocratul Mario Monti, care i-a succedat în noiembrie 2011 lui ‘Il Cavaliere’ după demisia acestuia, cu scopul principal de a reduce cheltuielile publice italiene. Astfel, Monti a extins restricţiile privind folosirea maşinilor oficiale luate de Berlusconi şi care au vizat organele constituţionale, autorităţile regionale şi locale, precum şi acele administraţii care nu foloseau mai mult de un vehicul oficial şi care fuseseră excluse de la tăierile anterioare.

Decretul aprobat de guvernul Monti în ianuarie 2012 impunea şi folosirea ‘mijloacelor de transport publice’ acelor categorii afectate de această măsură, exceptând cazurile de ‘urgenţă’.

O situaţie a executivului Berlusconi cu date din 2008, 2009 şi 2010 referitoare la 80% din totalul administraţiei publice semnala că în Italia există 5.000 de maşini ‘de reprezentare publică-instituţională’, 10.000 de vehicule oficiale în serviciul conducătorilor de administraţii şi circa 71.000 pentru activităţi precum controlul mediului sau conservarea teritoriului.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.