Ministerul Muncii a efectuat plăţi pentru beneficiile sociale de peste două miliarde lei, în primul trimestru

0

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), prin agenţiile teritoriale de plăţi şi inspecţie socială, a efectuat în primul trimestru plăţi pentru beneficiile sociale de circa 2,022 miliarde lei (circa 458 milioane de euro), conform statisticilor publicate pe site-ul ministerului.

Cea mai mare parte a resurselor gestionate de MMFPSPV pentru beneficii sociale noncontributive a fost direcţionată în primele trei luni către alocaţia de stat pentru copii, respectiv 34%, reprezentând 687,33 milioane lei, alocaţie de care beneficiază circa 3,83 milioane copii.

O pondere mare în cheltuielile pentru beneficiile sociale (19,3%) au avut-o sumele cheltuite pentru acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, în valoare de 389,285 milioane lei. Dacă se includ contribuţiile de asigurări sociale de sănătate şi indemnizaţiile şi sprijinul pentru creşterea copilului pentru persoane cu handicap, se obţine un total pentru întreg programul de 419,3 milioane lei, în acest caz ponderea fiind de 20,7%. De acest program au beneficiat circa 151.000 familii.

Beneficiile de asistenţă socială destinate persoanelor cu handicap au avut o pondere de 26,5% în totalul beneficiilor noncontributive, numărul estimat de beneficiari fiind de circa 665.600 persoane.

În scopul asigurării venitului minim garantat, program cu circa 219.000 familii beneficiare, care au cuprins aproximativ 545.000 persoane, s-au plătit 6,8% din sumele cheltuite pentru beneficiile sociale.

Ajutoarele de încălzire au reprezentat 7,1% din sumele cheltuite în primul trimestru din 2013.

În ceea ce priveşte alocaţia de susţinere a familiei, pentru circa 282.000 familii beneficiare s-au plătit 2,5% din totalul cheltuielilor cu beneficiile sociale din trimestrul I 2013.

Potrivit Ministerului Muncii, în trimestrul I 2013 s-a cheltuit pentru beneficiile menţionate mai puţin cu 127.207.611 lei, respectiv 5,9%, faţă de perioada similară din 2012.

Stimulentul de inserţie, ca măsură ce vizează incluziunea socială activă, a fost beneficiul care a cunoscut cea mai mare creştere a sumelor cheltuite, de 33.788.254 lei (de aproape 3,3 ori), corespunzătoare unei creşteri cu 21.268 beneficiari (de circa 3,5 ori).

În condiţiile creşterii cu 22.500 familii beneficiare de ajutoare sociale pentru asigurarea venitului minim garantat, sumele plătite pentru acest beneficiu au crescut cu 25.536.404 lei, în paralel cu cele cheltuite pentru contribuţiile pentru asigurările sociale de sănătate aferente acestor beneficiari.

Indemnizaţia pentru adulţii cu handicap grav şi accentuat, indemnizaţia pentru însoţitori, indemnizaţia de hrană cuvenită persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, precum şi bugetul personal complementar pentru persoanele cu handicap, au avut de asemenea creşteri semnificative ale sumelor plătite.

Dintre beneficiile care au cunoscut o reducere a cheltuielilor în perioada analizată, indemnizaţia pentru creşterea copilului a înregistrat cea mai mare reducere, de 28.294 beneficiari şi 94.769.943 lei. Această evoluţie s-a datorat în principal reducerii natalităţii, precum şi creşterii numărului de beneficiari de stimulent de inserţie. Acest fenomen a determinat o reducere a ponderii sumelor plătite pentru această indemnizaţie în total sume plătite pentru beneficiile sociale de la 22,5% în trimestrul I 2012 la 19,3% în trimestrul I 2013.

Reducerea natalităţii a determinat, de asemenea, şi o reducere a numărului de beneficiari de alocaţie de stat pentru copii şi a plăţilor pentru acest beneficiu, cu 12.920.727 lei.

Programele de acordare a ajutoarelor de încălzire au cunoscut reduceri ale sumelor cheltuite.

Pentru alocaţiile de susţinere a familiei a fost cheltuită o sumă mai mică decât în trimestrul I din anul anterior cu 9.082.226 lei, corespunzătoare unei reduceri de 57.940 familii.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.