Peste 60% dintre români utilizează dispozitivele mobile personale în interes de serviciu

0

Majoritatea românilor utilizează cel puţin o dată pe zi dispozitivele mobile personale în interes de serviciu, iar două treimi dintre aceştia utilizează platforme terţe pentru transferul fişierelor, conform estimărilor SAP România, publicate marţi.

Potrivit concluziile studiului, peste 60% dintre români utilizează cel puţin o dată pe zi dispozitivele mobile personale în interes de serviciu, iar jumătate dintre companiile private încurajează această tendinţă. Printre cele mai active companii care permit această practică se află cele din domeniul media, retail şi producţie.

‘Informaţiile de business sunt de cele mai multe ori transmise prin email şi stocate individual, pe dispozitive mobile personale sau pe site-uri terţe de transfer de fişiere, însă aceste metode sunt considerate nesigure de către departamentele IT din cadrul companiilor’, se notează în rezultatele cercetării.

Studiul citat arată că 80% dintre angajaţi accesează documente când sunt în afara companiei, 66% utilizează platforme terţe pentru transferul fişierelor, aproape 90% dintre aceştia nu cer acordul personalului IT, iar 77% utilizează propriile dispozitive mobile pentru serviciu.

Ca lider de piaţă pe segmentul soluţiilor software pentru afaceri, SAP (NYSE: SAP) are în portofoliu peste 248.500 de clienţi care îşi gestionează profitabil operaţiunile şi resursele.

SAP România este subsidiara locală a SAP AG, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.