România a avut cea mai mare creştere a producţiei industriale din UE în luna iunie

0

Producţia industrială a crescut cu 0,3% în zona euro şi cu 0,4% în Uniunea Europeană, în luna iunie 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai mare creştere din rândul statelor membre UE fiind înregistrată în România (9,6%), arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

De asemenea, în luna iunie 2013 comparativ cu mai 2013, România a înregistrat a doua mare creştere a producţiei industriale din UE (5,7%), fiind devansată doar de Irlanda (8,7%). Potrivit Eurostat, în luna iunie 2013 comparativ cu luna precedentă producţia industrială a crescut cu 0,7% în zona euro şi cu 0,9% în Uniunea Europeană.

Creşterea producţiei industriale în luna iunie vine după ce în luna mai România a avut a doua mare scădere a producţiei industriale din UE (minus 9,1%).

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), producţia industrială din primul semestru al acestui an a crescut cu 6% comparativ cu perioada similară din 2012, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. Creşterea a fost susţinută de industria prelucrătoare (+7,5%) şi de cea extractivă (+6,2%).

În luna iunie 2013, producţia industrială a crescut faţă de luna precedentă atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 0,7%, respectiv cu 5,7%. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a crescut cu 5,0% ca serie brută, respectiv cu 7,6% ca serie ajustată.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.