Alba: „Mocăniţa”, din nou pe şine între Abrud şi Cîmpeni

0

„Mocăniţa”, formată din locomotivă cu aburi şi două vagoane de epocă, va fi repusă în circulaţie pe ruta Abrud-Cîmpeni în scop turistic şi de agrement în perioada 15-18 august, precum şi la fiecare sfârşit de săptămână până în 15 septembrie.

Cel mai recent, „mocăniţa” a circulat pe acest traseu în urmă cu o lună, cu prilejul Târgului de Fete de pe Muntele Găina, când numărul turiştilor prezenţi în zonă a fost mai mare decât în mod obişnuit. „Mocăniţa”, garnitura de tren care timp de un secol a făcut legătura între Abrud, judeţul Alba, şi Turda, judeţul Cluj, desfiinţată în 1997 din „motive de rentabilitate”, circulă anual, vara, din 2005, timp de câteva zile, la iniţiativa unui investitor austriac, Georg Hocevar. El a încercat în acest mod să demonstreze că un astfel de „tren” ar putea constitui un punct de atracţie pentru turişti.

De această dată, trenul va circula atât de joi până duminică, dar şi în următoarele trei săptămâni, sâmbăta şi duminica, de două ori pe zi, de la orele 12,00, respectiv 16,00, dar numai dacă numărul călătorilor este de cel puţin 20, ţinând cont că durata de pregătire a unei astfel de curse este de câteva ore. Capacitatea este de 70 de locuri în cele două vagoane. Traseul dintre Abrud şi Cîmpeni, de aproape 15 kilometri, este parcurs în circa trei ore dus-întors. Preţul unui bilet este de 25 de lei pentru adulţi şi de 15 lei pentru copii.

Primăriile Abrud, Roşia Montană şi Cîmpeni au încheiat în urmă cu câteva săptămâni un protocol de colaborare cu Asociaţia pentru Păstrarea Liniilor Ferate Înguste din România, având ca scop administrarea, promovarea, reabilitarea şi exploatarea liniei înguste de cale ferată pe traseul Abrud-Gura Roşiei-Cîmpeni.

Cea mai mare parte din linia de cale ferată îngustă Abrud-Turda a fost dezafectată, chiar dacă, la solicitarea Consiliului Judeţean Alba, în 2005 a fost declarată monument istoric pe tronsonul Abrud-Vidolm, care se întinde pe circa 70 de kilometri.

Linia de cale ferată îngustă din Munţii Apuseni a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, în timpul Imperiului Austro-Ungar. Garnitura de tren care circula pe linia în cauză a fost numită „mocăniţa” datorită faptului că localnicii din zona respectivă sunt cunoscuţi şi sub numele de mocani.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.