Constanţa: Festivalul Antic Tomis se va desfăşura în acest an în Parcul Tăbăcărie

0

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Antic Tomis de reconstituire istorică, iniţiat şi organizat de Agenţia de marketing cultural Groove Hour în colaborare cu Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării se va desfăşura anul acesta în perioada 16 – 18 august în zona Satului de vacanţă din Parcul Tăbăcărie.

În conferinţa de presă organizată marţi pentru prezentarea programului festivalului, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, Corina Martin a anunţat că Tabăra istorică a fost mutată din parcul cu pini de la Edificiul Roman cu Mozaic, unde s-a desfăşurat la prima ediţie, în Parcul Tăbăcărie, din cauza amplului program de reabilitare urbanistică ce se desfăşoară în centrul istoric al Constanţei.

‘Pe lângă programul bogat şi ambiţios pe care îl propunem, la cea de-a doua ediţie Festivalul Antic Tomis vine cu un mesaj curajos către concitadini şi anume să transformăm oraşul Constanta într-o destinaţie culturală apreciată la nivel naţional şi european. Vrem să arătăm prin Festivalul Antic Tomis ca oraşul Constanta este un spaţiu al creativităţii şi al valorilor reale, al muzicii şi al artelor plastice, deschis tuturor, un spaţiu care atrage oamenii să intre într-o comunitate ce  împărtăşeşte aceleaşi valori. Continuăm, astfel, experienţa de conectare cu vechiul Tomis, cu rădăcinile noastre cele mai profunde’, a precizat, Dragoş Paiu, director de marketing Groove Hour Constanţa.

Potrivit agendei de evenimente, Festivalul Antic Tomis va debuta vineri, 16 august, în zona Sat Vacanţa – Parcul Tăbăcărie din Constanţa, cu deschiderea atelierelor din cadrul Parcului de reconstituire istorică Tomis, proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Tot în prima zi, constănţenii şi turiştii vor putea să urmărească parada trupelor militare şi civile pe traseul City Park Mall – Tabăra antică, unde va avea loc şi Ceremonia oficială de deschidere, urmată de prezentarea echipamentului de luptă şi marea bătălie între daci şi romani. Ziua se va încheia cu aprinderea torţelor, proiecţii de filme documentare, istorice şi proiecţii 3D şi vizitarea atelierelor. Seara, evenimentele se mută în Mamaia, la Club Ego, unde va avea loc o ‘Toga Party’.

Sâmbătă, 17 august, vizitatorii vor putea să participe la o reiterare a vieţii citadine din Tomisul antic luând contact cu arta şi obiceiurile epocii în cadrul atelierelor din Parcul de reconstituire istorică. Cei ce se încumetă pot interacţiona cu dacii, sarmaţii, romanii şi goţii aflând secrete culinare şi meşteşugăreşti păstrate peste 2000 de ani. După-amiază se pune la cale nouă înfruntare armată între daci şi romani, eveniment urmat de o paradă în Mamaia pe traseul Hotel Flora – Piaţeta Cazinou. Seara se încheie în parcul de reconstituire istorică cu atelierul de dans Tripodium, unde vizitatorii pot fi iniţiaţi în dansurile antice.

Duminică, 18 august, ziua va începe în Parcul de reconstituire istorică, cu ateliere de ceramică, textile, vestimentaţie şi pielărie antică, prelucrarea metalului, gastronomie, tehnica militară, muzica şi dans. În acelaşi timp, este programată o defilare ce va porni din zona Capitol spre poarta de nord-est a Cetăţii Tomis, din Parcul Arheologic, cu ocazia paradei cuceritorilor romani. Elementul inedit al ultimei zile este piesa de teatru antic „Medeea”, de Euripide, ce va fi pusă în scenă în aer liber, în incinta Parcului de reconstituire istorică, după care se va desfăşura ceremonia oficială de închidere a Festivalului Antic Tomis şi stingerea Flăcării Tomisului.

La cea de-a doua ediţie a Festivalului Antic Tomis participă asociaţii de reconstituire istorică din România, Polonia, şi Bulgaria.

La organizarea festivalului şi-au dat concursul Primăria Municipiului Constanţa, cu sprijinul Asociaţiei Patronale Mamaia, Asociaţia Patronală a Cluburilor din Mamaia, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi Consiliul Judeţean Constanţa.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.