Lider socialist ungar : Traian Băsescu a făcut afirmaţii ameninţătoare la adresa maghiarilor

0

Liderul socialiştilor ungari (de opoziţie) Attila Mesterhazy a respins, luni, recentele afirmaţii făcute de preşedintele român Traian Băsescu despre Ungaria, care au fost, în opinia sa, ‘făţiş ameninţătoare şi desconsideratoare’ faţă de maghiari, transmite marţi agenţia ungară de presă MTI.

Preşedintele român a declarat luni în cadrul unui forum în Ţinutul Secuiesc că Ungaria a devenit un ‘focar de instabilitate’ în problemele minorităţilor etnice şi că politicile Budapestei creează probleme în ţările unde trăiesc minorităţi maghiare, menţionează MTI.

‘Asaltul violent antimaghiar’ al lui Băsescu demonstrează cu claritate eşecul politicii Fidesz, aflat la guvernare în Ungaria, faţă de comunităţile maghiare din afara ţării, a afirmat de asemenea Mesterhazy.

‘Unul din principalii aliaţi de dreapta şi cei mai apropiaţi prieteni ai /premierului ungar/ Viktor Orban a mers până într-acolo încât să facă o declaraţie ameninţătoare, dojenitoare şi desconsideratoare care este inacceptabilă în cultura politică a Europei şi merge împotriva intereselor ambelor ţări’, a spus liderul socialist ungar.

Politicile naţionaliste /ale premierului Orban/, eforturile de a diviza comunităţile maghiare din afara ţării şi exportul conflictelor din politica internă au dus, aşa cum era de aşteptat, la un impas şi le-au pus la dispoziţie politicienilor naţionalişti de dreapta o armă adecvată pentru aprinderea sentimentelor antimaghiare, a adăugat acesta.

Socialiştii resping toate manifestările naţionaliste şi populiste care pun în pericol bunele relaţii ungaro-române şi interesele comunităţii etnicilor maghiari din România, a conchis Attila Mesterhazy, potrivit MTI.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.