Scăderea salariilor nu este un panaceu

0

Pentru a relua creşterea, Madrid trebuie să facă precum Irlanda şi Letonia: să reducă salariile. O propunere care a provocat o revoltă în Spania şi care, acolo unde a fost pusă în practică, nu a avut doar efecte pozitive, notează El Pais.

Există speranţă. Aceasta este ideea pe care comisarul european pentru Afaceri economice şi monetare şi moneda euro a dorit să o transmită marţea trecută. Olli Rehn a ales un mijloc neobişnuit, blogul său, pentru a răspândi un mesaj fierbinte din punct de vedere politic: Spania nu trebuie să se resemneze cu rata sa abisală a şomajului şi creşterea sa anemică.

Dacă vrea să iasă din fundătură, explica acesta, ea trebuie să facă eforturi puternice – ca de exemplu să impună pieţei muncii o reducere generală a salariilor de 10%. Pentru argumentare, Rehn citează două exemple de urmat pentru Spania, Irlanda şi Letonia, „două poveşti de succes” după spusele sale.

Dar la o privire mai atentă, „succesul” de care vorbeşte vicepreşedintele Comisiei Europene nu este atât de evident. Medicamentul care le-a fost administrat cu bâta a împins mulţi oameni dincolo de pragul sărăciei (în Letonia, 40% din populaţie, al doilea cel mai mare procent din UE). Şi a provocat, de asemenea, o prăbuşire a cererii interne. În schimb, mica republică baltică are acum una dintre cele mai rapide rate de creştere economică din Europa. Irlanda, după o recesiune dură şi o uşoară redresare, rămâne adâncită în recesiune.

  • Elevul sârguincios

„Dacă trei trimestre consecutive de declin al PIB-ului sunt un succes, atunci ce înseamnă un eşec pentru Rehn?”, se întreabă Kevin O’Rourke, profesor de istorie economică la Universitatea din Oxford. Acesta merge chiar şi mai departe refutând argumentele lui Rehn: nu au existat în Irlanda nici reduceri semnificative ale salariilor, nici succese ale măsurilor de austeritate. Iar cifrele oficiului irlandez de statistici îi dau dreptate: salariul mediu pe oră a rămas stabil de la începutul crizei.

„Singura ţară din zona euro care a suferit o scădere bruscă a salariilor este Grecia. Şi, având în vedere consecinţele acestei reţete asupra economiei şi structurii sociale greceşti, ar trebui poate gândită altă strategie”.

Dublin a devenit elevul cel bun pentru Bruxelles – spre deosebire de Atena cea rebelă – din moment ce a reuşit să-şi stabilizeze conturile publice din 2010 până acum, anul în care injectarea masivă de bani publici în bănci i-a împins deficitul peste pragul de 30%.

Comisia Europeană scoate de asemenea în evidenţă semnele pozitive ale ocupării forţei de muncă, întrucât rata şomajului, după o creştere în 2012, scade acum progresiv. În ciuda acestor îmbunătăţiri, şi după mai mulţi ani de aplicare a recomandărilor FMI-ului, Comisiei Europene şi guvernului german, Irlanda rămâne încă adâncită în recesiune. Şi aşa cum spune săptămâna aceasta în The Irish Examiner Séan Healy, preşedinte al think-tank-ului Social Justice, „politica de austeritate a generat cel mai mare transfer de venituri din istorie dinspre oamenii săraci şi cu venituri medii înspre cei bogaţi şi puternici. Principalii câştigători ai acestui transfer au fost întreprinderile (mai ales multinaţionalele) şi cei mai bogaţi irlandezi”.

  • Plata unui preţ ridicat

Celalalt model propus de Rehn a reuşit într-adevăr să găsească o cale de ieşire din recesiunea extrem de severă în care se adâncise în 2009. Letonia a fost ţara din UE care a înregistrat cea mai puternică creştere economică anul trecut, şi ar trebui să deţină recordul şi în 2013.

Rata şomajului rămâne totuşi ridicată (aproape 15% în 2012), dar previziunile oficiale spun că va începe să scadă. Succesul modelului său îi va permite ţării baltice să se alăture clubului euro în 1 ianuarie 2014, în ciuda opoziţiei majorităţii populaţiei sale, care se teme că renunţarea la moneda ţării, latsul, va aduce creşteri de preţuri.

Şi cam aici se încheie veştile bune. Doctrina oficială preferă să treacă sub tăcere preţul pipărat pe care letonii au trebuit să-l plătească. Guvernul din Riga a concediat o treime dintre funcţionarii săi, iar cei rămaşi au trebuit să accepte reduceri salariale de până la 40%. Ajutoarele sociale au fost reduse şi impozitele au fost crescute. Pierderea puterii de cumpărare a tuturor cetăţenilor, şi nu doar a funcţionarilor, a avut consecinţe asupra cererii interne, care a scăzut cu mai mult de 27% în 2009.

Modesta scădere a ratei şomajului se explică de asemenea prin numărul important de letoni care au părăsit ţara în ultimii ani. Între 2000 şi 2011, populaţia a scăzut cu 13%, iar Letonia are acum puţin peste două milioane de locuitori, aceeaşi cifră ca în anii 1950. Surprinzător, letonii nu au reacţionat ca grecii, cu greve şi manifestaţii, ci cu resemnare. Au reales chiar guvernul care a făcut reducerile.

Reformele au costat scump, inegalităţile între regiuni şi între clasele sociale au crescut enorm”, rezumă Martins Kazaks, economistul-şef al Swedbank.

  • Indignare în rândul sindicaliştilor

În afară de succesul sau eşecul reţetelor aplicate în Riga sau Dublin, comentariile comisarului Rehn au stârnit de asemenea ceva dubii cu privire la posibilitatea de a exporta modelul în vigoare într-o ţară de două milioane de locuitori, precum Letonia, în Spania, o ţară de 46 de milioane de locuitori şi a patra cea mai mare economie din zona euro.

Potrivit unor surse apropiate de Comisia Europeană, Rehn vroia doar să încurajeze dezbaterea privind situaţia din Spania, care este „dramatică pentru milioanele de spanioli şomeri”, şi în niciun caz de a transfera automat de la o ţară la alta politicile practicate.

Aceste explicaţii însă nu şterg indignarea provocată de cuvintele lui Rehn în rândul sindicaliştilor, partidelor politice, şi a nenumăraţilor cetăţeni europeni. Emilio Ontiveros, preşedintele Analistas Financieros, subliniază existenţa unei serii de factori care împiedică aplicarea în Spania a măsurilor dictate de Bruxelles, precum nivelul datoriei private şi scăderea deja importantă a veniturilor gospodăriilor.

Rehn a scris pe blogul său că toţi cei care resping automat propunerile sale „vor duce pe umeri uriaşa responsabilitate a costurilor sociale şi umane” a celor şase milioane de şomeri. Dacă are dreptate, această responsabilitate se pare că va fi purtată de mai mulţi umeri.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.