Scriitorul Mario Vargas Llosa îl compară pe Silvio Berlusconi cu un bufon din Commedia dll’Arte

0

Scriitorul de origine peruană Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a afirmat despre fostul premier italian Silvio Berlusconi că ‘este un personaj de caricatură, un bufon din Commedia dell’Arte ‘, susţinând că deşi este ‘un liberal de dreapta’ nu se simte reprezentat de unul ca acesta’, transmite EFE.

Vargas Llosa (77 ani), care s-a deplasat în Sicilia pentru a primi premiul Tomasi di Lampedusa, a declarat într-un interviu publicat marţi de cotidianul La Repubblica că, fiind un om de dreapta se identifică mai degrabă cu dreapta reprezentantă de Thatcher (Margaret Thatcher, fostul premier britanic).

Întrebat cum se vede Italia de departe, autorul ‘Coversaţiei la catedrală’ (1969) a spus că ‘fenomenul italian este de neînţeles pentru un străin’, întrebându-se: ‘Cum este posibil ca una din ţările cu cea mai bogată tradiţie culturală să fie guvernată azi de o clasă politică atât de mediocră?’.

Llosa a vorbit şi despre politica afectată de cultul imaginii şi dominată de populism. ‘Faptul că oamenii cred că politica este un lucru murdar – a spus el – este rezultatul politicii de acum’. În opinia sa, este nevoie ca noilor generaţii să li se transmită mesajul că politica poate fi ceva creativ, un instrument pentru găsirea de soluţii.

În opinia scriitorului, ‘degradarea politicii este o consecinţă a dispariţiei culturii tradiţionale care a servit la recunoaşterea valorilor. ‘Azi, ideea de cultură este schimbată cu cea de divertisment (…) De aceea, politicienii de azi sunt histrioni, bufoni, dar acesta nu este un lucru accidental: politicienii trebuie să treacă testul de imagine, nu al ideilor. Valorile sunt determinate de doi factori: succesul sau eşecul’, a spus el, arătând că expresia politică care are în prezent cel mai mare succes este ‘populismul care poate distruge instituţiile şi democraţia, acţionând ca un virus intern’.

Întrebat despre o posibilă soluţie la această situaţie de criză, Vargas Llosa a răspuns cu un citat din filosoful Karl Popper care a scris într-o lucrare că politicienilor trebuie să li se ceară să facă un rău cât mai mic posibil. ‘Teribila criză pe care o trăim în Europa este demonstraţia că politica este enorm de distructivă’, a apreciat el.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.